Preşedintele SUA, Joseph Biden, a declarat, joi, că este interesat să colaboreze cu noul prim-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, dar a subliniat că Washingtonul susţine soluţia de pace prin coexistenţa a două state, israelian şi palestinian.
SUA, interesate de viitoare colaborări cu guvernul Netanyahu
„Aştept să colaborez cu premierul Netanyahu, cu care sunt prieten de câteva decenii, pentru a aborda împreună numeroasele provocări şi oportunităţi ale Israelului şi Orientului Mijlociu, inclusiv ameninţările din partea Iranului”, a afirmat Joe Biden, potrivit unui comunicat citat de site-ul israelian Ynetnews.com.
„Aşa cum am procedat în mandatul Administraţiei mele, Statele Unite vor continua să susţină soluţia a două state şi se vor opune politicilor care periclitează viabilitatea acestei soluţii sau care intră în contradicţie cu interesele şi valorile noastre reciproce”, a subliniat Biden.
Guvernul de dreapta condus de premierul Benjamin Netanyahu a primit, joi, votul de învestitură al Parlamentului israelian (Knesset), cu o agendă care include acţiuni pentru menţinerea ordinii publice, dezvoltarea infrastructurii şi oprirea programului nuclear iranian.
Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu, mesaje de felicitare pentru Benjamin Netanyahu
În acest context, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, l-a felicitat pe Benjamin Netanyahu pentru noul mandat de prim-ministru al Israelului, arătând că această ţară este „un prieten şi un partener special al României”.
„Felicitări Benjamin Netanyahu pentru noul dumneavoastră mandat ca prim-ministru al Israelului. Contez pe sprijinul dumneavoastră pentru a duce acele bune relaţii dintre ţările noastre la un nivel superior. Israelul este un prieten şi partener special al României!”, a scris Ciolacu, joi, pe Twitter.
Congratulations Benjamin @netanyahu for your new term as Israel’s Prime minister. I count on your support to take that good relations between our countries to a higher level. Israel is a special friend & partner of Romania! 🇷🇴🇮🇱
— Marcel Ciolacu (@CiolacuMarcel) December 29, 2022
Un mesaj a venit ulterior şi din partea premierului României, Nicolae Ciucă.
„Felicitări Benjamin Netanyahu într-un nou mandat ca prim-ministru al Israelului. Aşteptăm cu nerăbdare să lucrăm împreună pentru a consolida şi mai mult relaţia noastră bilaterală de 75 de ani, bazată pe cooperarea noastră politică, diplomatică şi sectorială excelentă, valorile noastre comune şi prietenia puternică româno-israeliană”, a transmis prim-ministrul, potrivit unui mesaj postat pe pagina de Twitter a Guvernului.
PM @NicolaeCiuca: Congratulations Benjamin @netanyahu on a new term as PM of Israel. Looking fwd to working together to further strengthen our 75 years bilateral relationship, based on our excellent political, diplomatic§oral coop., our common values&strong 🇷🇴-🇮🇱friendship.
— GuvernulRomâniei (@GuvernulRo) December 29, 2022
Vladimir Putin speră la o continuare a colaborării ruso-israeliane
De asemenea, și preşedintele rus, Vladimir Putin, a salutat joi revenirea lui Benjamin Netanyahu la conducerea guvernului israelian şi şi-a exprimat dorinţa de a întări cooperarea cu Israelul „în toate domeniile”, a anunţat Kremlinul într-un comunicat, informează AFP.
„Sper că noul guvern sub conducerea dvs va continua linia menită să consolideze cooperarea ruso-israeliană în toate domeniile, pentru binele popoarelor noastre, în interesul de a asigura pacea şi securitatea în regiunea Orientului Mijlociu”, a declarat Putin într-un mesaj adresat lui Netanyahu, citat în comunicat.
„În Rusia este apreciată mult contribuţia dvs personală şi de ani buni la întărirea relaţiilor amicale între ţările noastre”, a subliniat liderul de la Kremlin, în condiţiile în care Netanyahu l-a calificat de mai multe ori în trecut pe preşedintele Vladimir Putin drept „prieten”.
După declanşarea ofensivei ruse în Ucraina, în februarie anul trecut, Israelul a adoptat o poziţie prudentă la adresa Moscovei, căutând să-şi menţină neutralitatea în acest conflict.
Israelul a subliniat în special legăturile privilegiate între cele două ţări, statul israelian numărând peste un milion de cetăţeni originari din fosta Uniune Sovietică, în timp ce Rusia dispune de trupe în Siria, ţară vecină Israelului.