Premierul Israelian Benjamin Netanyahu a refuzat, miercuri, 7 februarie, propunerea venită din partea grupării Hamas cu privire la un posibil armistițiu. Potrivit oficialului, armata din Israel ar putea obține o victorie totală în Gaza peste doar câteva luni.
Benjamin Netanyahu vrea o „victorie totală” în Fâșia Gaza
Benjamin Netanyahu, premierul Israelului, a anunțat, miercuri, că refuză propunerea de încetare a focului, venită din partea Hamas. Potrivit lui, armata din Israel ar putea avea o victorie totală în Fâșia Gaza, în doar câteva luni.
Premierul israelian a declarat, într-o conferinţă de presă, că Forţele de Apărare Israeliene (IDF) lucrează sistematic şi vor atinge toate țintele războiului. Printre acestea, Netanyahu a amintit eliberarea tuturor ostaticilor şi eliminarea Hamas. El a precizat că IDF a obținut realizări „fără precedent”.
„Nu ne întoarcem până nu câştigăm. (…) Aş dori să subliniez încă o dată – nu există altă soluţie decât victoria completă şi decisivă. (…)
Suntem pe drumul spre o victorie completă. Victoria este la îndemână”, a declarat premierul din Israel.
El a anticipat că această victorie totală în războiul din Gaza va fi realizată în „câteva luni” și nu în materie de ani sau decenii.
Făcând referire pentru prima dată într-un context public la condițiile impuse de gruparea Hamas pentru un nou acord privind ostaticii, Netanyahu a făcut următoarea declarație:
„Cedarea la cererile iluzorii ale Hamas, pe care tocmai le-am auzit, nu numai că nu ar duce la eliberarea ostaticilor, dar nu ar face decât să invite la un măcel suplimentar.
Ar invita la un dezastru pentru Israel pe care niciun cetăţean israelian nu şi-l doreşte. (…) Ziua de după este ziua de după Hamas”, a adăugat el.
Premierul spune că este esențial ca Israelul să demilitarizeze Gaza
În ceea ce privește situația din teren, premierul a declarat că, în urma succesului din Khan Younis, unul dintre principalele bastioane ale Hamas, armata israeliană se pregătește acum să inițieze operațiuni militare în regiunea Rafah.
Benjamin Netanyahu a subliniat că a dat instrucțiuni forțelor de apărare să acționeze în conformitate cu normele dreptului internațional, luând în considerare și dispozițiile menite să asigure evacuarea în siguranță a civililor din zonele de conflict din cele două tabere de refugiați situate în centrul Fâșiei Gaza.
Premierul a subliniat că vor continua operațiunile până la capăt. El a avertizat că, în cazul în care gruparea va supraviețui în Gaza, următorul masacru este inevitabil. Acesta va consolida astfel axa terorii conduse de Iran.
Netanyahu consideră că eliminarea grupării va transmite un semnal puternic întregului Orient Mijlociu și va oferi Israelului oportunitatea de a extinde cercul păcii.
Premierul Netanyahu i-a comunicat și secretarului de stat american, Antony Blinken, prezent în vizită miercuri, că Israelul este pe cale să obțină victoria totală și că înfrângerea Hamas va reprezenta o victorie pentru întreaga lume civilizată.
Conform raportului The Times of Israel, Benjamin Netanyahu și-a exprimat critica față de experți, comentatorii TV și membrii comunității internaționale care au prezis eșecul ofensivei terestre, au avertizat împotriva trimiterii trupelor în orașul Gaza, au avertizat cu privire la urmărirea grupării în apropierea sau în interiorul spitalelor și au sugerat că IDF ar trebui să evite intrarea în tunelurile utilizate de aceasta.
Promisiunile premierului Israelului
Potrivit estimărilor premierului israelian, aproximativ 20.000 de membri ai grupării au fost uciși sau răniți, reprezentând peste jumătate din efectivele acesteia.
El a afirmat că 18 din cele 24 de batalioane ale Hamas nu mai sunt operaționale și a subliniat că IDF urmează sî distrugă rețeaua subterană folosită de grupare.
În paralel, Netanyahu a reiterat angajamentul față de eliberarea ostaticilor, subliniind că acest lucru rămâne o prioritate de necontestat.
El a oferit asigurări familiilor acestora că eforturile pentru a-i aduce înapoi în siguranță nu încetează și că gândurile și acțiunile lor sunt concentrate în continuare în această direcție.
Mai mult, el a argumentat că menținerea presiunii militare continue este crucială pentru obținerea eliberării ostaticilor, potrivit BBC.