"În ultimul trimestru al anului 2013 am înregistrat o creștere a vânzărilor de proiectoare de 39% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2012, pe fondul unui avans total al pieței de 12%. Astfel, în trimestrul al patrulea, vânzările BenQ sunt mai mari decât cele înregistrate de toate brandurile la un loc în România”, a declarat Dragoș Salamac, Country Head BenQ pentru România.
BenQ rămâne lider de piață în ultimul trimestru al anului pe toate cele trei segmente pe care activează. Astfel, pe zona de produse adresate companiilor, BenQ a încheiat trimestrul al patrulea cu o cotă de de 45,9% din piață, iar pe segmentul instituțional, vânzările BenQ reprezintă aproximativ 67,9% din cele totale la nivelul României.
Pe segmentul produselor destinate utilizării casnice, piața evoluează către modele cu funcții performante și rezoluții mari, pentru a asigura o experiență cinematografică imersivă și completă.
“În perioada octombrie-decembrie 2013, piața de proiectoare de tip Home Cinema a crescut cu 11% în volum, dar cu 34% din punct de vedere valoric. Această diferență ne arată o maturizare a pieței, respectiv o orientare a clienților către produse cu rezoluții mari, cu caracteristici special gândite pentru un sistem home cinema complet, cu o calitate îmbunătățită a imaginii, dar și cu o conectivitate complexă, ce permite conectarea proiectorului, fie prin cablu, fie prin opțiuni wireless, la console, la playere, la telefon sau la set-top-box”, explică Dragoș Salamac.
BenQ a înregistrat o creștere de 33% a vânzărilor de proiectoare cu rezoluție Full-HD 1080p și de 112% pentru modelele cu rezoluție WXGA și 720p. Totodată, din punctul de vedere al luminozității, un avans important, de 150%, a fost înregistrat pe segmentul produselor între 3.000 și 3.499 lumeni. Pe această categorie, BenQ a raportat o creștere a vânzărilor de 167%, ca urmare a includerii în portofoliu a unor produse cu luminozitate ridicate care dispun și de conectivitate extinsă: Wi-Fi, USB readere, LAN Control. Din punct de vedere al capabilității 3D, proiectoarele 3D au ajuns la o pondere de 69% în piață, având o creștere de 32%. Pe acest segment, cota de piață a BenQ se ridică la 75% din totalul proiectoarelor 3D vândute în România.