BenQ, lider global în furnizarea de soluţii de imagine, a înregistrat în primele nouă luni din acest an creşteri ale vânzărilor pe toate segmentele pe care activează la nivel local. Proiectoarele sunt cel mai dinamic segment, pe care BenQ a avut o creştere de 52%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, fiind urmate de segmentul monitoarelor, în creştere cu 30% şi cel al camerelor foto, care a evoluat cu 8 procente.
Evoluţia pe segmentul proiectoarelor vine pe fondul creşterii pieţei de profil, dar şi pe fondul creşterii vânzărilor pe segmentele business şi educaţional.
“BenQ şi-a consolidat poziţia de lider pe piaţa proiectoarelor din România, fiind în linie cu estimările prognozate până la finalul acestui an, care vizează cota de piaţă de minim 45%. Estimăm că noua gamă de proiectoare SmartEco ne va oferi, în continuare, o dinamică mai bună decât a pieţei de profil, cererea de soluţii eficiente energetic din sectorul educaţional şi de business având cea mai mare creştere”, declară Dragoş Salamac, Team Leader BenQ pentru România.
În ceea ce priveşte categoriile de proiectoare care au înregistrat cea mai bună evoluţie în primele nouă luni ale acestui an, se observă o preferinţă a clienţilor pentru produsele cu tehnologie 3D Ready, categorie de produse care are în prezent o pondere de 71% din totalul vânzărilor BenQ pe acest segment. Proiectoarele 3D Ready au avut astfel cea mai bună dinamică în primele nouă luni ale anului, evoluând de la o pondere de 32% în aceeaşi perioadă a anului trecut. Ca profil, cele mai active segmente de clienţi au fost cele destinate zonei de business şi cel orientat către proiectoarele cu funcţii de bază pentru zona de educaţie.
Monitoarele de 18,5 inch sunt cele mai căutate
Primele nouă luni ale anului au adus vânzări în creştere şi pe segmentul monitoarelor, unde BenQ are o cotă de piaţă de aproximativ 9%, conform obiectivelor vizate pe plan local până la finalul anului. BenQ a raportat în primele nouă luni ale acestui an o creştere a volumului de vânzări de monitoare de aproximativ 30%. Monitoarele reprezintă 48% din vânzările totale înregistrate de BenQ la nivel local.
Cele mai cumpărate monitoare sunt cele de 18,5 inch după ce în ultimii ani s-a observat o tendinţă către modelele de peste 19 inch. În topul vânzărilor conduc sud-coreenii de la LG, urmaţi de Philips, Samsung şi BenQ.
„Pe segmentul monitoarelor, observăm un potenţial important de dezvoltare în zona produselor dedicate gamingului, pe măsură ce tot mai mulţi cumpărători aleg astfel de soluţii specializate. Totodată, aşteptăm evoluţii bune pe segmentul monitoarelor cu panel LED+VA destinate utilizării la birou, a celor cu display de 27” şi a celor cu caracteristici multimedia”, declară Dragoş Salamac.
Primele camere bridge din portofoliul BenQ
Pe categoria camerelor foto digitale, BenQ România a raportat pentru primele nouă luni ale anului o creştere cu 8% al volumului de vânzări, pe o piaţa în care decizia de achiziţie este influenţată de preţul cel mai mic. BenQ a lansat recent pe piaţa locală primele aparate foto bridge. “Noi eram cunoscuţi pentru aparatele foto compacte, însă acum avem în portofoliu şi camere foto bridge. Avem atât de multe comenzi că nu putem face faţă. A fost suficient să trimitem caracteristicile şi preţul retailerilor, iar comenzile au depăşit aşteptările noastre”, a declarat Salamac.
Camerele foto bridge BenQ GH600 şi GH700 dispun de zoom optic 21x, un senzor CCD de 16MP, stabilizator optic de imagine şi display LCD pe care pot fi vizualizate cadrele preluate. Camerele dispun şi de tehnologie HDR pentru ajustarea automată a luminozităţii şi a contrastului pentru fotografii de calitate. Noile camere digitale BenQ GH600/GH700 permit filmarea la rezoluţie HD/FullHD, cu 30 de cadre pe secundă, filmare declanşată prin simpla apăsare a unui buton.
Camerele foto contribuie cu aproximativ 13% la vânzările totale raportate de BenQ în România.