La recentul Salon Auto de la New York, unde AUTO pro a fost singura publicație românească prezentă, Lincoln a prezentat un concept care va inspira anul viitor un model de serie, sub forma unei limuzine vârf de gamă, cu un nume emblematic în istoria mărcii: Continental. Designul rafinat emite multe pretenții și arată o direcție stilistică ce ar putea fi preluată pe viitor și de alte modele ale mărcii. Toate bune, doar că au existat voci care au acuzat Lincoln că s-a inspirat nepermis de mult din designul unei alte limuzine cu pretenții, Bentley Flying Spur.