„Ne pregătim pentru o decizie și analizăm atent conceptul. Ar putea fi un coupe cu două uși care poate evolua și într-un cabriolet. Lansarea poate avea loc după cea a viitorului Continental”, a declarat Wolfgang Duerheimer, șeful Bentley.
De asemenea, marca ar putea include în portofoliu și un cabriolet ca ediție limitată a familiei Mulsanne. „Putem face o astfel de mașină prin divizia Mulliner, dar nu mai mult de 20 de unități. Iar prețul ar trebui să fie foarte mare”, a menționat oficialul Bentley. Decizia celor de la Bentley în legătură cu un potențial Mulsanne Convertible poate fi legată de extinderea duratei de viață a acestei familii până la lansarea unei noi generații care, printre altele, va renunța la tradiționalul V8 de 6,75 litri în favoarea unui W12 twin turbo.
Compania britanică Bentley Motor Limited fondată în 1919 face parte acum din grupul Volkswagen. Anul trecut au fost vândute la nivel mondial10.100 de unități, în scădere cu 8,3% față de 2014. În afara lui Mulsanne, în gama Bentley se mai află limuzinele Flying Spur și Continental precum și noul SUV Bentayga.