Beny Steinmetz a fost arestat în Cipru

Autorităţile derulează procedura de predare către România a israelianului Beny Steinmetz, urmărit internaţional pentru a executa o pedeapsă de 5 ani de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa„, după ce a fost depistat pe Aeroportul Internaţional Larnaca din Cipru, potrivit unor surse judiciare.

„La data de 31 august, în urma cooperării realizate prin Biroul Sirene – Centrul de Cooperare Poliţienească – IGPR, un bărbat, de 67 de ani, cetăţean israelian, a fost depistat pe Aeroportul Internaţional Larnaca din Cipru. Acesta era căutat, în vederea predării, în baza unui mandat european de arestare, emis la data de 12 ianuarie 2021, de Curtea de Apel Braşov”, informează Biroul de presă al IGPR.

El era condamnat la 5 ani de închisoare pentru constituire de grup infracţional organizat, având drept scop dobândirea întregii averi revendicate de un bărbat, în temeiul legilor speciale de retrocedare, prin infracţiuni de corupţie/asimilate acestora, respectiv oferire de bani/bunuri persoanelor cu influenţa asupra funcţionarilor publici, în scopul determinării acestora să acţioneze potrivit scopului grupului, instigarea şi complicitatea la săvârşirea de către aceste persoane a infracţiunii de abuz în serviciu, respectiv traficarea influenţei asupra funcţionarilor publici.

„Cel în cauză a fost arestat, urmând a fi derulată procedura de predare către România”, precizează IGPR.

În decembrie 2020, Beny Steinmetz a fost condamnat definitiv la cinci ani închisoare cu executare în dosarul ‘Ferma Băneasa’, care se referă la restituiri ilegale de terenuri, alături de un alt afacerist israelian, Tal Silberstein (5 ani), de Remus Truică (7 ani), Paul al României (3 ani şi 4 luni).

Paul al României a reuşit să fugă din ţară înainte de pronunţarea sentinţei, iar pe numele afaceriştilor Tal Silberstein şi Beny Steinmetz au fost emise mandate europene de arestare.

Beny Steinmetz mai are o condamnare de cinci ani închisoare cu executare, aplicată în luna ianuarie de un tribunal din Elveţia, el fiind găsit vinovat că a mituit o serie de funcţionari publici pentru a obţine licenţe de minerit în Guineea.