Ca urmare a introducerii supra-accizei și ai celorlalți indicatori din care este format prețul benzinei la stația Rompetrol din Otopeni de pe DN1, sortimentul de benzină premium, și anume Efix S Benzina 98, a depășit pragul de 7 lei pe litru, așa cum se poate observa din imaginea de mai jos.
Benzinăria Rompetrol de la Otopeni este prima stație rebranduită de kazaki din programul de modernizare început anul trecut și care vizează sute de stații.
Reprezentanții companiei ne-au declarat că prețurile medii au fost majorate cu 41 de bani, acestea fiind la benzina 95 de 6,27 lei/litru, iar la motorina Efix prețul pe litru este de 6,34 de litri. Atât Rompetrol cât și OMV Petrom, cei mai mari jucători de pe piața românească prețurile diferă de la stație la stație față de prețul mediu. Variația poate să fie între +/- 5% față de prețul mediu.
De exemplu, dacă la Rompetrol Otopeni un litru de benzină 95 costă 6,38 de lei, la benzinăria Rompetrol de pe Mihai Bravu din București același sortiment de benzină costă 6,27 de lei, adică cu 11 bani mai puțin decât la stația de pe DN1 din apropierea aeroportului Henri Coandă.
Prețuri carburanți la 1 aprilie
În cazul motorinei, prețul la benzinăria de la Otopeni este de 6,49 de lei, iar la stația de pe Mihai Bravu costă 6,33 de lei. O diferență de 17 bani pe litru se regăsește și la benzina premium, întrucât la Otopeni prețul este de 7,07 lei, iar la stația Mihai Bravu costă 6,90 de lei.
În luna februarie, noul vicepreședinte al grupului Rompetrol, Cătălin Dumitru preciza că “această creştere de preţ cu siguranţă va determina o scădere a consumului. E greu de anticipat cu cât, depinde şi de vreme, de alţi factori, va fi o perioadă de reaşezare a pieţei. Probabil se va diminua consumul total cu 1%-2% apoi, suntem convinşi că se va reveni la un consum normal, atât la benzină, cât şi la motorină.”
Și Mariana Gheorghe, directorul general al OMV Petrom, a precizat că impactul în consum al noii accize va fi între 1% și 3%, așa cum a arătat capital.ro în repetate rânduri.
Cei de la Petrom am majorat prețurile cu 41 de bani/litru în cazul sortimentelor mai ieftine și cu 43 de bani la produsele premium.
De exemplu, la stația de pe Șoseaua Pantelimon din Capitală prețul benzinei Extra 99 a ajuns, după majorarea accizei, la 6,81 de lei, unul dintre cele mai mari prețuri din București la acest sortiment, în timp ce la stația de pe Constantin Brâncoveanu, una dintre benzinăriile Petrom care are cele mai mici prețuri, același sortiment de carburant se comercializează cu 6,68 de lei, așa cum se poate observa din imaginea de mai jos.
La stația de pe Calea Dorobanți, benzinărie monitorizată de capital.ro pentru evoluția prețurilor, benzina Standard 95 și motorina s-au scumpit cu 41 de bani, iar sortimentul de benzină premium, adică Extra 99, cu 43 de bani/litru.
Prețuri carburanți la 1 aprilie
Prețuri carburanți la 31 martie
Prețuri la 1 aprilie
Prețuri la 31 martie