UPDATE10:05
La numai câteva ore de la majorarea preţurilor de către OMV Petrom, Lukoil România a scumpit masiv benzina. Dacă OMV Petrom a mărit preţul benzinei cu 5 bani/litru, Lukoil a scumpit cele două sortimente de benzină pe care le comercializează în staţiile proprii cu 12 bani/litru.
Astfel, la benzina Euroluk 95 preţul a fost majorat de la 5,86 de lei/litru la 5,98 de lei/litru, iar la benzina Ecto 98, de la 6,49 de lei/litru la 6,61 de lei/litru.
La cele două tipuri de motorină, Lukoil, cea de-a treia companie de pe piaţa românească în funcţie de numărul de staţii, a aplicat o majorare cu 9 bani/litru, aşa cum se poate observa pe site-ul companiei.
Un litru de motorină Euro L Diesel costă, începând de astăzi, 6 lei faţă de 5,91 de lei, iar motorina Ecto Super Diesel are un preţ de 6,32 de lei faţă de 6,23 de lei.
Analiştii consultaţi de capital.ro au declarat, joi, după hotărârea Curţii Constituţionale de a amâna pentru luna septembrie luarea unei decizii referitoare la referendumul organizat pe 29 iulie, că prelungirea crizei politice poate arunca euro la 5,5 lei, iar dolarul la 4 lei. În aceste condiţii şi carburanţii se vor scumpi semnificativ, de la 5,7 – 5,8 lei/litru (cele mai ieftine sortimente) la 6- 6,5 lei/litru.
Ultima majorare a preţurilor aplicată de OMV Petrom a avut loc la finele lunii iulie, atunci benzina şi motorina au fost scumpite cu 9 bani/litru.
La benzinăria Petrom, de pe str. Mihai Eminescu din Capitală, staţie monitorizată de Capital, preţurile au fost modificate astăzi, începând cu ora 0:00. Astfel, un litru de benzină standard 95 costă 5,97 de lei, iar preţul benzinei Extra 99 a crescut de la 6,34 la 6,39 de lei.
Sortimentul de motorină este şi el mai scump cu 5 bani/litru şi costă în prezent 6,08 lei/litru.
În luna iulie, OMV Petrom a modificat preţurile carburanţilor de trei ori. Prima majorare a preţurilor a avut loc pe 9 iulie, cu opt bani/litru, a doua scumpire a fost aplicată pe 17 iulie, cu 9 bani/litru, iar cea de-a treia, pe 31 iulie.
Anterior, compania a aplicat mai multe ieftniri. Reducerile, în număr de cinci, au fost întreprinse în perioada 15 mai – 26 iunie.