Dacă în momentul de maximă glorie de la mijlocul anilor ’90 Asociația Benzinarilor Particulari din România număra 468 de membri, la începutul lui 2011 mai avea în scripte doar 302 firme de profil. Azi, după cum dezvăluie președintele Ion Tache, organizația mai are în jur de 200-210 membri. „Restul ori au dat faliment, ori au fost cumpărați ori s-au asociat cu firme mai puternice“, explică el. Rompetrol, de pildă, are o rețea de 156 de stații partener, iar Lukoil anunța în 2009 că dorește să închirieze 40 de benzinării doar în acel an, după ce abandonase programul de francizare.

Viitorul nu arată prea bine pentru independenții rămași încă pe piață. „Dacă lucrurile merg în ritmul acesta, ei vor fi nevoiți să se retragă. Și în țările dezvoltate s-a întâmplat un fenomen similar, iar acum piața este dominată de marile rețele“, afirmă Tache. Bărbatul, care se laudă că a înființat prima stație privată de carburanți din România, în 1992, arată că este greu să lupți cu giganții care dețin nu numai sute de unități de distribuție, ci și rafinării și care, astfel, pot controla prețurile. „Singurii care pot concura cu ei, măcar până la un anumit punct, sunt jucătorii de talie medie, care au mai multe benzinării și care reușesc să ofere, pe lângă vânzarea de carburanți, produse și servicii cât mai diverse“, consideră Ion Tache.

Dar chiar și unii dintre aceștia au fost siliți, din diverse motive, să se declare învinși. Rafo Onești, de exemplu, avea 43 de benzinării în toată țara. „Azi, unele sunt închiriate, iar unele așteaptă ori eventuale contracte de închiriere, ori o eventuală reluare a activității“, explică Ion Marian, lider sindical în cadrul companiei.

Rețeta supraviețuirii

Cum poate rezista, până la urmă, o mică benzinărie independentă într-o comună cu mai puțin de 2.000 de locuitori, pe un drum județean tranzitat de câteva sute de autovehicule pe zi și la mai puțin de zece kilometri de un oraș unde există cel puțin cinci stații aparținând mărcilor cunoscute (Petrom, Mol, Lukoil)? „Răspunsul stă în starea șoselei până la Reghin, care e mai degrabă proastă, dar și în sărăcia localnicilor de la noi și din satele învecinate”, explică patronul Ion Gligor. „Dacă ar fi să meargă la oraș să alimenteze, șoferii din zonă ar consuma un litru și jumătate, dacă nu doi de benzină ori motorină și ar pierde dus-întors cel puțin 40 de minute. Iar eu cumpăr carburanții tot de la rafinăriile de la care se aprovizionează și marile rețele și îi vând la aceleași prețuri“, arată acesta. În plus, nu trebuie uitat că nu se cumpără combustibil doar pentru mașini, ci și pentru tractoare, combine, drujbe sau generatoare.

Factorul geografic joacă, într-adevăr, un rol foarte important în șansele de supraviețuire ale stațiilor de combustibili neafiliate. Cele mai rezistente s-au dovedit, până în prezent, unitățile situate în zone rurale mai greu accesibile, în timp ce printre primele care au dispărut au fost cele situate în „raza de acțiune“ a brandurilor celebre. Șoferii pur și simplu aleg aproape instinctiv marca mai cunoscută și singura soluție în astfel de cazuri a fost ori afilierea stației la un lanț cunoscut, ori pur și simplu închiderea ei.

„Eu nu mă feresc de așa-zisele stații "no name". Circulă unele povești despre calitatea proastă a carburanților, dar știu că probleme au existat și la numele mari, așa că, până la urmă, e o loterie și, dacă am nevoie de combustibili, pun de unde îmi e mai la îndemână“, spune Dragoș Dinu, șofer pentru un distribuitor de materiale de construcții din Capitală. Însă, adaugă bărbatul, dacă are de ales între o benzinărie din marile rețele și una independentă, va merge întotdeauna pe prima variantă.

Loviți din toate părțile

Explicațiile sunt la îndemâna oricui: cumpărătorii preferă să știe exact ce fel de servicii și produse găsesc, iar apartenența stației respective la o companie puternică și bine organizată le conferă sentimentul că există un sistem de control și că, astfel, scad șansele să fie trași pe sfoară. În plus, investițiile de multe sute de milioane de euro își spun cuvântul și benzinăriile „de firmă“, colorate, luminoase și bine întreținute sunt de departe mai atrăgătoare decât cele independente, care au rămas de cele mai multe ori la arhitectura modestă de la începtul anilor ’90. Unii dintre patroni au înțeles care este trendul și au încercat să țină pasul, însă alții nu au reușit să vadă că afacerea lor își pierde din sex-appeal sau, pur și simplu, nu au avut resursele necesare pentru a se moderniza.

Modul în care aceste benzinării sunt folosite, mai degrabă din nevoie decât din convingerea că oferă produse și servicii la același nivel cu cel al competitorilor lor mai puternici, se vede și în încasări. În 2010, de exemplu, o stație aparținând marilor rețele vindea, în medie, de trei până la cinci milioane de euro pe an. Asta în timp ce la nivelul lanțurilor mai mici sau al stațiilor individuale încasările erau de câteva ori mai reduse. Euroil, de pildă, care are 21 de benzinării în Ardeal, a avut în 2010 o cifră de afaceri de circa 29 de milioane de euro, ceea ce reprezintă cam 1,4 milioane de euro pe stație, iar cele cinci unități ale OVM Oil au vândut, în același an, de 3,1 milioane de euro (așadar cam 0,6 milioane de euro pe benzinărie).

Poziționarea care i-a salvat pe unii i-a îngropat pe alții. Sau amenință să o facă. O benzinărie independentă din Valu lui Traian, de pildă, își datorează cam jumătate din încasări traficului de tranzit de pe drumul național Constanța – Cernavodă. Dar încă de anul trecut o parte din el s-a mutat pe proaspăt deschisele tronsoane din A2 (Murfatlar-A4) și A4 (Agigea-Valu lui Traian). Iar în această vară ar urma să fie inaugurate și ultimele tronsoane aflate în construcție din cele două autostrăzi: Cernavodă-Murfatlar pe A2 și Valu lui Traian-Ovidiu pe A4. Ceea ce va duce, cu siguranță, la dispariția unei bune părți din clienți. „Asta, desigur, nu înseamnă că o să închidem. Rămân localnicii și cei în tranzit pentru care drumul național va fi în continuare cea mai la îndemână soluție. Însă e clar că vom vinde mai puțin“, explică un angajat al stației.
La doar câțiva kilometri mai încolo, în Ovidiu, o altă stație independentă a dispărut la propriu pentru că se afla în calea noii autostrăzi de centură a Constanței (A4). Se pare că patronul și-a demontat echipamentele și construcțiile și le-a mutat undeva în aceeași localitate. Dacă vadul este la fel de bun ca cel pierdut, doar timpul o va arăta. Și tot timpul va spune dacă și în ce condiții mai pot rezista, pe o piață tot mai aglomerată și mai concentrată, micii benzinari.

210 de membri mai are azi Asociația Benzinarilor Particulari, față de 302 în urmă cu aproximativ un an

9,1 mld. euro e cifra de afaceri cumulată pe 2010 a trei grupuri petroliere locale (OMV Petrom, Rompetrol, Lukoil)