Astfel au fost constituite doua companii de productie: societatea de producere a energiei electrice si termice, SC Termoelectrica SA, si societatea de producere a energiei electrice, SC Hidroelectrica SA, una de transport a energiei electrice, SC Transelectrica SA si una de distributie si furnizare a energiei electrice, Electrica SA. Acestora li se adauga societatea Nuclearelectrica, responsabila cu producerea energiei electrice in CNE Cernavoda.Reorganizarea Conel vizeaza exclusiv activitatea c
Astfel au fost constituite doua companii de productie: societatea de producere a energiei electrice si termice, SC Termoelectrica SA, si societatea de producere a energiei electrice, SC Hidroelectrica SA, una de transport a energiei electrice, SC Transelectrica SA si una de distributie si furnizare a energiei electrice, Electrica SA. Acestora li se adauga societatea Nuclearelectrica, responsabila cu producerea energiei electrice in CNE Cernavoda.
Reorganizarea Conel vizeaza exclusiv activitatea comerciala, sistemul energetic national urmand sa functioneze in continuare integrat. „Pana in prezent nu s-a reusit o separare a costurilor pe principalele componente: productie, transport si ditributia energiei electrice. Elementele de pret au fost tot timpul intr-o oala comuna, fara transparenta. De aceea a fost necesara trecerea de la o unitate extrem de mare la altele mai mici si mai bine controlate din punct de vedere financiar”, afirma Ioan Lungu, directorul general al societatii de distributie Electrica SA. De fapt, noutatea absoluta o constituie tocmai infiintarea de conturi complet separate pentru fiecare domeniu de activitate.
Transelectrica va avea in obiectul de activitate, pe langa transportul energiei electrice, si rolul de dispecer national, organizarea si administrarea pietei de energie electrica. Aceasta societate va ramane in proprietatea statului, practic, nici una dintre atributiunile ei neputand trece in proprietate privata. Celelalte trei societati vor fi restructurate si vor putea fi privatizate integral sau partial. Programul actual prevede inceperea privatizarii cu activitatea de distributie si furnizare a energiei electrice. Societatea de distributie Electrica SA va avea 14 sucursale zonale, urmand ca intr-o etapa ulterioara acestea sa devina tot atatea societati independente. Deja documentatia a fost intocmita pentru vanzarea a doua dintre ele: Constanta si Timisoara. Cea mai restructurata va fi Termoelectrica SA, mai multe termocentrale urmand a fi inchise. Programul de eficientizare a activitatii fostei Conel prevede disponibilizarea a 20.000 de salariati din sectorul energetic.
Primele efecte pe termen scurt ale restructurarii pot insemna o crestere a pretului kilowattului si a gicacaloriei. Insa pierderile pe termen mediu si lung vor fi cu mult mai mari, daca nu se va organiza o piata concurentiala a energiei, considera oficiali din cadrul Conel.