Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a afirmat, luni, la dezbaterea moţiunii simple a PSD, că relaţiile dintre antreprenori şi subantreprenori nu pot fi reglementate printr-un pact naţional, aşa cum solicitaseră social-democraţii în moţiune. Berceanu a replicat moţiunii simple a PSD pe Transporturi că, dacă social-democraţii ar fi fost într-adevăr interesaţi de un pact naţional pentru autostrăzi sau de reglementarea relaţiilor dintre antreprenori şi subantreprenori, ar
Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a afirmat, luni, la dezbaterea moţiunii simple a PSD, că relaţiile dintre antreprenori şi subantreprenori nu pot fi reglementate printr-un pact naţional, aşa cum solicitaseră social-democraţii în moţiune.
Berceanu a replicat moţiunii simple a PSD pe Transporturi că, dacă social-democraţii ar fi fost într-adevăr interesaţi de un pact naţional pentru autostrăzi sau de reglementarea relaţiilor dintre antreprenori şi subantreprenori, ar fi introdus, când erau la guvernare, o clauză în acest sens în contractul Bechtel.
„Despre contractul Bechtel PSD nu ar trebui să facă altceva decât să tacă mâlc”, a afirmat ministrul, întrebându-l retoric pe senatorul PSD Sorin Bota, fost secretar de stat în Guvernul PSD, de ce respectivul contract a suferit multiple modificări şi de ce s-a considerat oportună încheierea unui contract de negociere cu o firmă „obscură” de avocatură, care prevedea o primă de succes de aproximativ cinci milioane de euro.
El a mai afirmat că PSD a decis începerea autostrăzii Braşov-Borş „de la mijlocul ei”, din Cluj-Napoca, doar pentru a-l ajuta în campania electorală pentru Primărie pe fostul ministru PSD al Internelor, Ioan Rus.
Berceanu a afirmat, referindu-se la sintagma „contractul golănescu Comarnic-Braşov” din moţiunea PSD, că întreaga procedură, inclusiv forma contractului, „golănească”, a fost realizată, în perioada 2007-2008, de către „guvernarea care îl avea ministru la Transporturi pe Ludovic Orban, adică guvernarea PSD prin intermediul PNL”.
Ministerul Transporturilor are mulţi bani alocaţi
Ministrul a mai spus, referindu-se la afirmaţia PSD că ministerul ar fi încurajat cererile abuzive din partea firmelor de suplimentare a plăţilor pentru unele contracte, că nici în mandatul din 2006, nici în cel din 2009-2010, nu a aprobat astfel de cereri de mărire de preţ, fiind doar obligat să plătească solicitările de acest fel din timpul guvernării PNL, în valoare de 11,7 milioane euro.
În replică la afirmaţia din textul moţiunii, prin care i se reproşa că nu utilizează opotunităţile financiare oferite de instituţiile financiare internaţionale, Berceanu a precizat că Ministerul Transporturilor are mulţi bani alocaţi de BEI, BERD, BDCE, prin diverse contracte de împrumut, dar nu poate cheltui decât atât cât se aprobă de Ministerul de Finanţe şi Parlament prin legea bugetului.
„De exemplu, din creditele externe aflate în derulare am fi putut cheltui anul acesta 1,5 miliarde de euro plus 0,64 miliarde euro co-finanţare de la bugetul de stat. Ni s-a aprobat prin buget să cheltuim doar 634 milioane euro din creditele externe şi 279 de milioane euro co-finanţare, adică doar 40% din necesar. Motivul este simplu: diferenţa de 1,25 miliarde euro ar fi însemnat un deficit suplimentar al bugetului de 1,1% din PIB”, a spus Berceanu.
El a replicat şi la o referire din textul moţiunii despre „asfaltatorul de casă” şi a spus: „Nu ştiu la cine s-a făcut referire, dar am constatat că, la numărul 14 printre semnatari se află deja faimosul senatorul PSD Cătălin Voicu şi aş putea presupune cine este asfaltatorul de casă şi a cui este casa”.
Senatorii au început, luni după-amiază, dezbaterea moţiunii simple cu titlul „Transporturile din România, trase pe dreapta de guvernarea cu aceeaşi orientare”, depusă de PSD.
Moţiunea simplă a fost semnată de 38 de senatori PSD, însă şi senatorii PNL au anunţat că vor vota pentru adoptarea acesteia.
Pentru a fi adoptată, sunt necesare voturile favorabile a 69 de senatori.
SURSA: Mediafax