Liderii sindicali de la metrou se vor intalni în jurul orei 18 cu ministrul Radu Berceanu la o nouă rundă de negocieri pentru incetarea grevei generale şi stabilirea unei formule comune prin care să se soluţioneze revendicările salariale ale angajaţilor Metrorex. Liderii sindicali au decis să vină la Ministerul Transporturilor după ce ministrul Berceanu i-a acuzat că evită să se întâlnească şi a menţionat că sindicatul de la Metrorex are afaceri dubioase
Liderii sindicali de la metrou se vor intalni în jurul orei 18 cu ministrul Radu Berceanu la o nouă rundă de negocieri pentru incetarea grevei generale şi stabilirea unei formule comune prin care să se soluţioneze revendicările salariale ale angajaţilor Metrorex.
Liderii sindicali au decis să vină la Ministerul Transporturilor după ce ministrul Berceanu i-a acuzat că evită să se întâlnească şi a menţionat că sindicatul de la Metrorex are afaceri dubioase în două contracte unul privind publicitatea iar celălalt în legătură cu spaţiile comerciale de la Metrorex.
Potrivit lui Berceanu liderii sindicali au fost invitati la ora 15 la minister însă au venit doar sindicalişti fără mandate de negociere care au plecat din sala de discuţii inainte ca Berceanu să ajungă la întîlnire. Acesta a menţionat că în cadrul rundei de negocieri în cursul serii o să încerce din nou să explice situaţia reală şi va încerca să îi convingă pe sindicalişti să amâne negocierile până în 2010. Pe de altă parte, ministrul de resort e de părere că din motive electorale se pregăteşte o mişcare similară cu cea de la Metrorex şi la CFR. La Craiova a fost o reuniune sindicală în care s-a dorit înfierarea politicii PD-L împotriva sindicatelor dar nu cred că acest lucru folosit pentru a câştiga electorat.
Potrivit liderului sindical Ion Rădoi, contractele menţionate de Radu Berceanu sunt întru-totul legale şi sindicatele deşi încasează mai mulţi bani decât Metrorex aceştia sunt impozabili.