Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a dat asigurări, marţi, că statul român îşi va achita în cel mai scurt timp datoriile către compania Bechtel, precizând, însă, că nu mai sunt bani pentru alte lucrări pe care constructorul american le execută la autostrada Transilvania."Nu avem bani pentru alte lucrări. Mie mi-ar fi foarte drag să continuăm şi colo, şi colo, şi dincolo, nu numai în judeţul Cluj, dar trebuie, aşa cum ne-a spus şi domnul preşedinte, să ne învăţ
Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a dat asigurări, marţi, că statul român îşi va achita în cel mai scurt timp datoriile către compania Bechtel, precizând, însă, că nu mai sunt bani pentru alte lucrări pe care constructorul american le execută la autostrada Transilvania.
„Nu avem bani pentru alte lucrări. Mie mi-ar fi foarte drag să continuăm şi colo, şi colo, şi dincolo, nu numai în judeţul Cluj, dar trebuie, aşa cum ne-a spus şi domnul preşedinte, să ne învăţăm să trăim cu ce avem”, a declarat, marţi, pentru Agerpres, Radu Berceanu, după o întâlnire pe care a avut-o la Cluj cu oficialităţi judeţene.
El a spus că, deocamdată, preocuparea sa este să achite datoriile existente către Bechtel, mai ales că întârzierea plăţii lor înseamnă şi perceperea de penalităţi.
„La autostradă avem nişte datorii pentru care mă forţez să adun toţi banii ca să le termin şi drept urmare, până atunci, nu prea mai am ce să discut. Întâi trebuie să plătesc datoriile şi apoi trebuie să mai discutăm şi cu dânşii, fiindcă în stilul în care ei au toate drepturile şi noi toate obligaţiile, nu cred că mai putem să continuăm. Trebuie să avem şi nişte discuţii în care să mai punem nişte lucruri la punct. Nu vreau la Bechtel să mai lungim mult cu datoriile pentru că sunt şi nişte penalităţi”, a declarat Radu Berceanu.
El a precizat că datoriile restante către Bechtel pot fi achitate în două săptămâni, dacă reuşeşte „o anumită chestiune”.
Pe 23 aprilie, Bechtel anunţase că va continua lucrările de construcţie a autostrăzii pe porţiunea Câmpia Turzii-Turda cu 710 angajaţi din cei 1.900, restul de 1.200 urmând să fie disponibilizaţi.
SURSA: Agerpres