Actualul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, a luat decizia de a lărgi la trei benzi tronsonul al doilea al sectorului Bucureşti-Ploieşti din autostrada Bucureşti-Braşov. O decizie similară a luat predecesorul său Ludovic Orban pentru primul tronson. În acea perioadă, Berceanu a criticat hotărârea lui Orban.Având în vedere faptul că traficul din România va intra pe un trend ascendent şi că autostrada este totuşi construită pentru a rezista în timp (cel puţin la nivel
Actualul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, a luat decizia de a lărgi la trei benzi tronsonul al doilea al sectorului Bucureşti-Ploieşti din autostrada Bucureşti-Braşov. O decizie similară a luat predecesorul său Ludovic Orban pentru primul tronson. În acea perioadă, Berceanu a criticat hotărârea lui Orban.
Având în vedere faptul că traficul din România va intra pe un trend ascendent şi că autostrada este totuşi construită pentru a rezista în timp (cel puţin la nivel oficial) ar fi nevoie ca în loc de două benzi pe sens (aşa cum au A1 şi A2) să fie trei benzi pe sens.
Astfel, ministrul Transporturilor de până în 2008, liberalul Ludovic Orban a decis ca pentru primul tronson al autostrăzii spre Ploieşti, să se mai construiască încă o bandă pe sens. Radu Berceanu a criticat dur decizia lui Orban, punând accentul pe faptul că vor fi crescute costurile.
Ajuns ministru, Radu Berceanu se răzgândeşte şi apreciază acum că sunt necesare trei benzi pe sens şi pe al doilea tronson. De data aceasta, mărirea la trei benzi pe sens a celui de-al doilea tronson l-a prins pe Berceanu ministru, care va gira plata unei sume de bani în plus.
Pentru această lucrare suplimentară, se va organiza o altă licitaţie, astfel încât ar fi posibil ca primele două benzi să fie lucrate de o firmă, iar cea de-a treia bandă de o altă firmă. Dacă firma care realizează deja lucrările va câştiga licitaţia, va lucra pe toată lăţimea covorului asfaltic.
Elemente tehnice
Potrivit caietului de sarcini, soluţia tehnică va avea o pondere de 60%, iar suma solicitată de 40%. Banii vor proveni integral de la bugetul de stat. Durata de execuţie a lucrări va fi negociată, iar termenul pentru predarea proiectului tehnic şi al detaliilor de execuţie este de 60 de zile. cei interesaţi trebuie să depună o garanţie de 3,9 milioane lei, să fi avut o cifră de afaceri medie în ultimii trei ani de minim 330,855 milioane de lei şi să fi executat în ultimii cinci ani un tronson de autostradă sau drum naţional cu o lungime de cel puţin 7,5 kilometri.
Al doilea tronson este realizat de consorţiul Spedition UMB/Pa&Co Internaţional/Euroconstruct ’98/Com-Axa pe contractul atribuit în 2007 la o valoare de 249,74 milioane euro. Primul tronson ese realizat de o asociere italiană dintre firmele Ipressa Pizzarotti şi Tirrena Scavi, valoarea contractului fiind de 152,8 milioane euro.
Potrivit lui Radu Berceanu, segmentul dintre centura Bucureşti şi Ploieşti va fi rulabil până la sfârşitul anului 2010. În plus, premierul Boc estima că lucrările la centura Ploieşti, pe o lungime totală de 30 km, vor fi gata la finele acestui an.
DETALII
– Primul tronson este între kilometrul 0 şi 19+500, pe hartă îl puteţi găsi între Bucureşti şi Moara Vlăsiei.
– Al doilea tronson este între kilometrul 19+500 şi kilometrul 62, pe hartă se află între localităţile Moara Vlăsiei şi Ploieşti.
– De asemenea, segmentul primilor şapte kilometri, între Bucureşti şi centura Bucureşti, merită o atenţie aparte, deoarece vor fi ultimii finalizaţi. La inaugurarea oficială a autostrăzii, calea de rulare va fi cuprinsă între centura Bucureşti şi Ploieşti.
Mai jos aveţi harta cu traseul sectorului Bucureşti-Ploieşti din Autostrada Bucureşti-Braşov. Cu violet este indicat tronsonul al doilea, Moara Vlăsiei-Ploieşti. Înainte de Ploieşti, spre vest, este traseul proiectatei autostrăzi Ploieşti-vama Sculeni.