Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat la Bechet, că în companiile CFR s-au făcut investiţii în sistem şi că nu se mai justifică un număr aşa de mare de angajaţi.
„Cred că soluţia este scăderea personalului, pentru că s-au tot făcut investiţii care înseamnă alte tehnologii şi un număr mai mic de personal. S-au automatizat nu ştiu ce macaze, de exemplu, care se schimbă singure şi nu trebuie să le mai schimbe cineva. Atunci e clar că numărul lor trebuie să scadă. Poate acum au văzut şi ei că nu poţi, de exemplu, la Compania de Marfă, când traficul este fix jumătate faţă de anul trecut, deci încasările sunt fix jumătate din cele de anul trecut, să vrei să iei aceleaşi salarii sau chiar mărite”, a declarat Radu Berceanu.
Ministrul democrat-liberal spune că a solicitat conducerilor companiilor naţionale din CFR să găsească soluţii pentru scăderea numărului de personal, urmând ca la începutul săptămânii viitoare să înceapă o nouă rundă de discuţii cu sindicaliştii din sistem, informează Mediafax.
Angajări în loc de concedieri
Ministrul Transporturilor afirmă că, deşi numărul salariaţilor de la CFR ar fi trebuit redus, în ultimul an, s-au făcut angajări „masive” întrucât era an electoral.
„La ei numărul angajaţilor nu numai că trebuia să scadă, dar anul trecut s-au făcut angajări masive. Pe ideea că era an electoral şi cei care erau angajaţi şi familiile lor votau PNL, pentru că era Orban acolo, s-au făcut angajări fără niciun fel de explicaţii. Chiar liderii de sindicat spun lucrul acesta”, a mai spus Radu Berceanu.
„E vorba de oameni care nu au nicio legătură cu calea ferată. Eu înţeleg ca liderii de sindicat să ţină la colegii lor de muncă, oameni care sunt ceferişti vechi, nu tot felul de personaje care, bineînţeles, că iau şi salariile cele mai mari. Aşa cum s-a întâmplat şi la Autoritatea Aeronautică cu tot felul de domnişoare consilier care aveau 300 şi ceva de milioane de lei salariu”, a mai spus ministrul Transporturilor.
SURSA: Mediafax