Ministrul Transporturilor Radu Berceanu ar semna chiar mâine transferul Metrorex din subordinea Ministerului Transporturilor la Primăria Capitalei, dar atrage atenţia asupra costurilor. "În privinţa metroului şi transferului acestuia către Primărie, cu mare plăcere şi mâine dimineaţă semnez, dar, odată cu metroul, trec la Primărie şi subvenţiile în valoare de 500 milioane de lei, care ar afecta grav bugetul local", a spus ministrul Berceanu. Acesta a explicat că subven
Ministrul Transporturilor Radu Berceanu ar semna chiar mâine transferul Metrorex din subordinea Ministerului Transporturilor la Primăria Capitalei, dar atrage atenţia asupra costurilor.
„În privinţa metroului şi transferului acestuia către Primărie, cu mare plăcere şi mâine dimineaţă semnez, dar, odată cu metroul, trec la Primărie şi subvenţiile în valoare de 500 milioane de lei, care ar afecta grav bugetul local”, a spus ministrul Berceanu.
Acesta a explicat că subvenţiile vor trebui suportate din bugetul Primăriei Capitalei, iar pe lângă acestea Municipalitatea va trebui să se ocupe şi de investiţiile în dezvoltarea reţelei de transport cu metroul.
Radu Berceanu a dat ca exemplu tronsonul Universitate – Drumul Taberei pentru care s-a obţinut o finanţare de 300 de milioane de euro de la Banca Europeană pentru Invesţii, şi a subliniat că valoarea proiectului este mult mai mare, de circa 1,3 miliarde de euro, bani pe care Primăria ar trebui să îi găsească.
De asemenea, ministrul a precizat că o altă investiţie de care Primăria Generală ar trebui să se ocupe este ori pentru magistrala Piaţa Victoriei – Otopeni, ori pentru continuarea liniei de la 1 Mai, proiecte pentru care, din nou, sunt obţinute 300 de milioane de euro de la BEI, dar valoarea totală a fiecărei dintre aceste investiţii este de peste 1 miliard de euro.