Astfel, BERD se aşteaptă la o creştere a PIB-ului României de 2,2% anul acesta şi de 2,4% anul viitor, după ce la precedenta prognoză din mai indica un avans de 1,4% în 2013 şi de 2,2% în 2014.

BERD apreciază că, în primul semestru din 2013, activitatea economică în România s-a îmbunătăţit. PIB-ul a crescut în ritm anual cu 2,1% în primul trimestru din 2013, în principal datorită performanţelor solide la export. În trimestrul doi s-a înregistrat un avans al economiei de 1,3%, comparativ cu perioada similară din 2012.

Inflaţia a revenit la ţinta stabilită de BNR de 2-4% şi a scăzut suplimentar în septembrie, la 1,9%. Şi performanţa fiscală a României a fost, de asemenea, bună iar ţara a ieşit anul acesta din procedura de deficit excesiv. Totuşi, perspectivele de creştere pe termen scurt continuă să fie afectate de problemele cu care se confruntă zona euro.

De asemenea, BERD estimează că rata medie a inflaţiei în România va creşte în acest an până la 3,8%, faţă de 4% în precedenta prognoză şi faţă de 3,4% în 2012.

BERD, deţinută de 64 de ţări şi două instituţii interguvernamentale, susţine dezvoltarea economiilor de piaţă şi a democraţiei. De la începutul activităţii sale, BERD a investit aproximativ 6,2 miliarde euro în peste 330 de proiecte în România, mobilizând pentru aceste proiecte peste 12 miliarde euro din alte surse de finanţare.

Autorităţile de la Bucureşti estimează un avans economic de 2,2% atât în 2013 cât şi în 2014. AGERPRES