BERD analizează finanţarea cu 200 milioane euro a operaţiunilor Lidl din România şi Bulgaria şi Kaufland din Polonia şi Bulgaria, banii având ca destinaţie extinderea şi/sau intrarea retailerilor pe aceste pieţe, vizând în principal construirea de magazine în zonele greu accesibile sau rurale.

Suma specificată reprezintă finanţarea care ar putea fi obţinută de retaileri de la BERD şi băncile comerciale pentru aceste proiecte, cuantumul fondurilor oferite de instituţia financiară internaţională nefiind precizat.

Costul total al investiţiilor se ridică la 440 milioane euro.

Grupul Schwarz este prezent în România prin reţelele de magazine Kaufland şi Lidl România, care a preluat operaţiunile locale ale grupului Tengelmann, adică supermarketurile Plus.

Kaufland are 53 de magazine în România, iar în reţeaua Plus funcţionau peste 100 la momentul preluării de către Lidl.