"Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a fost cel mai mare investitor la oferta publică pentru Electrica, devenind al doilea mare acţionar, dupa stat. ING va fi cel de-al treilea", a declarat ministrul delegat pentru energie, Razvan Nicolescu, la Conferintele BCR, organizate la Snagov.
BERD a subscris, la listarea Electrica, 75 milioane de euro, a precizat ministrul, adăugând că urmează să fie făcute calcule pentru alocarea acţiunilor.
Nicolescu nu a precizat care este suma exacta subscrisă de cel de-al doilea mare investitor – grupul ING – dar a menţionat că acesta a participat prin mai multe entităţi.
79% din investitori au fost instituţionali, iar 21% de retail (11% retail mic şi 10% retail mare).
"Acum o oră am primit şi autorizarea Autorităţii de reglementare din Marea Britanie pentru proiectul de listare şi pe 4 iulie vom avea listarea propriu-zisă", a mai spus Nicolescu.