BERD: Guvernul României nu trebuie să facă înainte de alegeri cheltuieli care ar afecta consolidarea fiscală

Experţii BERD recomandă autorităţilor române să reziste tentaţiei de face înaintea alegerilor parlmentare cheltuieli care ar afecta consolidarea fiscală din ultimii ani, iar pe termen mediu să crească competitivitatea, pentru a valorifica potenţialul foarte bun de creştere al ţării.

"Obiectivul de deficit bugetar pentru acest an, de 2,2%, va fi dificil de atins, dar este important ca Guvernul să încerce să rămână cât mai aproape de acest nivel, pentru a ajuta la menţinerea încrederii investitorilor. Este foarte important să fie menţinută (percepţia bună faţă de România – n.r.). Există întotdeauna tentaţia de a cheltui mai mult înainte de alegeri, iar mesajul pe care îl transmitem este ca autorităţile să încerce să reziste acestor tentaţii", a declarat economistul BERD Peter Sanfey, care acoperă în cadrul BERD mai multe state, între care şi România, citat de mediafax.ro

Ajustarea fiscală din ultimii ani a fost "impresionantă" şi în acelaşi timp "dureroasă", însă România a obţinut încrederea instituţiilor internaţionale şi a pieţelor financiare, a afirmat Sanfey. "Executivul ar trebui să evite orice fel de măsuri fiscale iresponsabile. Consolidarea fiscală din România a fost impresionantă în ultimii ani. În anii de boom economic au fost făcute unele angajamente care în mod clar nu erau sustenabile, precum cele în privinţa salariilor din sectorul public şi pensiilor. Ajustarea a fostdestul de dureroasă, dar rezultatul a fost o impresie bună în faţa instituţiilor financiare internaţionale şi pe pieţele financiare, în urma respectării angajamentelor fiscale în cadrul acordului cu FMI, UE, BancaMondială şi BERD", a spus economistul BERD.
BERD a îmbunătăţit vineri prognoza de creştere economică a României în acest an de la 0,8%, cât estima în ianuarie, la 1,2%. Prognoza economică a BERD este acum mai apropiată de cea a FMI (1,5% pentru acest an), precum şi de cea a Comisiei Europene (1,4%).

"Am fost foarte conservatori. La 0,8% am analizat, am luat încalcul evoluţia mai bună de anul trecut, precum şi faptul că România ar trebui să aibă o creştere mai rapidă, este o economie cu un potential ridicat şi trebuie să recupereze mult. Am început să înregistrăm şi o oarecare creştere a cheltuielilor publice, iar acestea pe termen scurt ar putea susţine un pic creşterea (economică, n.r.), însă, evident, există şi aspecte fiscale care trebuie luate în calcul pe termen mediu", a adăugat Sanfey.

În pofida îmbunătăţirii perspectivelor pentru România, persistă încă riscuri pentru evoluţia economică a ţării, ca şi pentru alte state din regiune, a arătat el.
România are un potenţial ridicat de creştere economică şi poate reduce decalajul faţă restul statelor UE, însă trebuie să remedieze deficienţele legate de infrastructură, de dezvoltarea pieţei financiare, precum şi cele referitoare la aplicarea legislaţiei privind concurenţa sau de guvernanţă corporatistă.
"Economia are foarte mult potenţial odată ce se îmbunătăţeşte situaţia la nivel global. PIB pe cap de locuitor ajustat la paritatea puterii de cumpărare este sub jumătate din media UE. Cineva poate privi la această situaţie şi să fie pesimist faţă de situaţia României, dar ar trebui să existe mai mult optimism, pentru că sunt aşteptări ca acest declaj să fie redus cu timpul, dacă sunt urmate politicile adecvate. Depinde de atragerea de investiţii, de un climat favorabil acestora, o forţă de muncă bine calificată şi de politici macroeconomice stabile", a explicat oficialul BERD.

Referitor la ţinta flexibilă a României pentru adoptarea euro (în 2015), Sanfey afirmă că zona euro trece printr-o perioadă dificilă din cauza problemelor din Grecia şi alte state, iar pentru ţări precum România ar fi mai bine să aştepte o îmbunătăţire a situaţiei din uniunea monetară şi mai multă claritate înainte de a se angaja ferm în privinţa intrării în zona euro.