BERD va oferi sprijin tehnic României pentru elaborarea strategiei energetice naţionale, a anunțat Departamentul pentru Energie.
Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a avut, marţi, la Bucureşti, o întâlnire cu o delegaţie condusă de Riccardo Puliti, director general pentru Energie şi Resurse Naturale al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) pe subiecte energetice, de interes pentru ambele părţi.
La întâlnire a participat, de asemenea, şi James Hyslop, directorul pentru România din cadrul BERD. În urma întâlnirii, oficialii au stabilit că România va beneficia de asistenţă tehnică din partea BERD în elaborarea strategiei energetice naţionale.
Cele două părţi au mai discutat şi despre politica Guvernului în domeniul regenerabilelor, precum şi despre proiectele României de interconectare în domeniile gazelor naturale şi energiei electrice.
Oficialii BERD au mai fost interesaţi şi despre situaţia listării companiilor de stat Electrica şi Complexul Energetic Oltenia. De asemenea, aceștia împărtăşesc viziunea lui Nicolescu privind dezvoltarea coridorului Nord – Sud de gaze naturale.