Piaţa berii din România a înregistrat un salt de 2% în 2017, comparativ cu anul anterior, ajungând la un volum de 16,11 milioane de hectolitri, iar consumul de bere s-a situat la 82 de litri/cap de locuitor, arată datele publicate marţi de Asociaţia Berarii României.
În acest context, potrivit sursei citate, sectorul berii creează, direct şi indirect, peste 85.000 de locuri de muncă la nivel naţional.
Nivelul total al investiţiilor în industria de profil a înregistrat, anul trecut, un trend ascendent, ajungând la 71,8 milioane de euro, în creştere cu două milioane de euro faţă de anul 2016.
Până în prezent, investiţiile cumulate, realizate de către membrii Asociaţiei Berarii României, de la intrarea acestora pe piaţă au atins un total de 1,47 miliarde de euro.
"Rolul de motor al economiei României pe care sectorul berii îl are este confirmat şi de valoarea adăugată pe care acesta o generează în toate domeniile conexe de activitate şi care depăşeşte anual 860 milioane euro. La aceasta se adaugă importante contribuţii, directe şi indirecte, la bugetele de stat şi locale, de peste 530 milioane euro/an. Considerăm că este nevoie de un dialog permanent între autorităţi şi sectorul privat pentru a putea fi identificate acele politici publice care au o capacitate reală de a genera creştere pentru economia locală – prin stimularea investiţiilor – implicit de a aduce bunăstare pentru toţi românii – prin reglementări salariale corecte', afirmă Julia Leferman, director general al Asociaţiei Berarii României.
În ceea ce priveşte preferinţele consumatorilor în funcţie de tipurile de ambalaje, datele oficiale arată că doar berea îmbuteliată la PET a înregistrat scăderi pentru cel de-al doilea an consecutiv, dar rămâne în top cu 50,94% din total. Pe locurile următoare se află berea îmbuteliată la sticlă (27,46%, în scădere cu 0,22 pp faţă de 2016), berea la doză (18,2%, +1,1 pp) şi bere la Keg (recipiente din inox cu filet), cu 3,38% din total (-0,27 pp).
Conform sursei citate, la capitolul importuri de bere, pe parcursul anului 2017, s-a înregistrat cantitate de 470.000 de hectolitri, în creştere uşoară cu 30.000 de hectolitri comparativ cu anul precedent. În acest sens, piaţa berii din România continuă să îşi păstreze caracterul naţional, ponderea producţiei locale rămânând la peste 97% din consumul intern.
În privinţa exporturilor, acestea au înregistrat o uşoară scădere, de 10.000 de hectolitri, în cursul anului trecut faţă de 2016 şi a atins un total de 410.000 de hectolitri.
AGERPRES