Berea Albacher este produsă de către Romaqua Group la fabrica din Sebeș, pusă în funcțiune pe 1 mai 2008, fabrică ce înglobează cele mai moderne tehnologii existente pe plan mondial, și singura fabrică din România care are microfiltrare pe tot fluxul de producție.
Filtrarea prin kieselgur, pasteurizarea și stabilizarea prin PVPP sau Silicagel, procese comune fabricilor de bere din România, au fost excluse din proiectul Romaqua.
S-a optat din start pentru o tehnologie ultramodernă, fiind una dintre puținele fabrici din lume care produc integral bere fără kieselgur si pasteurizare.
Sunt utilizate doar procese de microfiltrare la rece, fără niciun tratament chimic sau termic al berii, stabilizarea făcându-se prin filtrare prin agaroza, extract din alga agar-agar, care este, de asemenea, o tehnologie ultramodernă, ecologică și fără reziduuri.
Fiind complet nepasteurizată, se obține o bere vie, cu gust unic, caracterizată de o prospețime inconfundabilă.