Noua lege clasifică berea drept băutură alcoolică, limitând astfel vânzarea sa. Ea nu va mai fi vândută la chioşcuri, şi nici minorilor. În plus, se va interzice consumul de bere în parcuri.
Berea va dispărea din chioşcuri începând cu 1 ianuarie 2013 şi, de la acea dată, persoanele particulare nu vor mai putea comercializa decât bere cu un procent de alcool mai mic de 5 %.
Până acum, berea era clasificată în Rusia drept produs alimentar.
Agenţia precizează că Rusia deţine unul dintre cele mai mari niveluri de consum de alcool din lume: circa 40 % persoane care beau cantităţi excesive de alcool în mod regulat, potrivit statisticilor Ministerului rus al Sănătăţii.
Anul trecut, preşedintele rus a semnat o lege care restricţionează vânzările de băuturi cu mai mult de 15 % alcool între orele 20,00 şi 10,00, în scopul de a combate consumul excesiv de alcool, care reprezintă una din cele mai mari cauze de deces în Rusia.
SURSA: Agerpres