Volumul de vanzari inregistrat anul trecut a fost un record in materie de consum de bere pentru Romania – 55 de litri/cap de locuitor. Un motiv suficient ca producatorii de profil sa-si dezvolte liniile de productie si gama de produse lansate pe piata. Astfel, in primavara acestui an au fost lansate pe piata trei noi produse.
Surpriza insa! Vremea rece de primavara, care s-a prelungit si in luna iunie, a provocat o dramatica reducere a consumului. Desi in alte tari consumul de bere nu este asociat cu clima, in Romania sticla sau halba cu bere sunt atractive mai ales atunci cand temperatura depaseste 20 de grade. Fapt demonstrat cu prisosinta in urmatoarele luni – iulie si august – cand romanii au reusit sa recupereze o parte din terenul pierdut in prima parte a anului. Astfel, in cele doua luni de vara, pe piata interna s-au vandut peste trei milioane de hectolitri de bere.
Un fapt demn de remarcat, consumul de bere se bazeaza in cea mai mare masura (99,99%) pe productia interna. In plus, consumul de bere fara alcool, in primele noua luni ale anului, a atins 2 % din vanzarile totale ale producatorilor interni, in timp ce berea neagra reprezinta doar 1% din vanzari.
Un studiu realizat de MEMRB Romania arata ca, in perioada ianuarie – septembrie 2001, consumul de bere imbuteliata in sticla a reprezentat 89% din vanzari, in timp ce vanzarile la PET nu au depasit patru procente, iar cele la cutie de aluminiu 7%. Datele furnizate de MEMRB Romania reprezinta vanzarile cu amanuntul, cumulate in perioada ianuarie – septembrie 2001, si nu includ vanzarile prin retele en- gros si cash & carry, vanzarile de bere la halba si vanzarile la terase temporare. Daca luam in calcul faptul ca litoralul este cel mai bun loc pentru lansari de noi produse de bere si ca pe litoral se inregistreaza cele mai mari vanzari la terase temporare si de bere la halba, vom constata ca vanzarile de bere sunt semnificativ mai mari.
Concernul Brau Union, parte a grupului austriac BBAG, conduce in topul producatorilor de bere din Romania, cu vanzari reprezentand 38% din volumul inregistrat in perioada ianuarie – septembrie 2001. Cu 14 produse existente pe piata, Brau Union detine primul loc si la valoarea vanzarilor in aceeasi perioada, cu 36 % din total. Pe locul doi se situeaza compania Interbrew, cu 19 % din volumul vanzarilor si cu 23 % din valoarea vanzarilor de bere in Romania. Cota de piata pentru Interbrew este stabilita fara a lua in calcul vanzarile pentru marcile Efes si Caraiman. Pe locurile urmatoare s-au clasat South African Breweries cu 16 % din volumul vanzarilor si URB Bereprod, cu 7 % din totalul vanzarilor de bere in Romania. Pentru South African Breweries, marca Timisoreana a fost inclusa in studiu numai in lunile august si septembrie.
Producatorii clasati pe primele locuri in topul vanzarilor nu par sa fie descumpaniti de reducerea vanzarilor in acest an, comparativ cu anul precedent. Ei considera ca vanzarile din 2000 nu se vor mentine ca record multi ani, dar apreciaza ca fireasca aceasta evolutie, avand in vedere clima, care nu a tinut partea berarilor in acest an. Tocmai de aceea, vanzarile inregistrate in primele noua luni ale anului pot fi considerate chiar multumitoare, avand in vedere ca ele sunt cu 76 % mai mari decat in aceeasi perioada a anului 1997, de exemplu.
Noutati pe piata berii
Tuborg Christmas Brew este berea speciala de Craciun lansata pe piata romaneasca de firma de origine daneza, la miezul noptii de 9 spre 10 noiembrie. Potrivit traditiei daneze, berea va fi la dispozitia consumatorilor doar pana la Revelion. In noiembrie 2000, Tuborg Christmas Brew si-a facut debutul in Romania, vicepresedintele de marketing al companiei United Romanian Breweries, Shachar Shaine, considerandu-l un succes. Berea speciala de Sarbatori tinde sa devina si in Romania o traditie, asa cum este deja in Danemarca si in Germania.
Gustul berii este diferit de cel al Tuborgului obisnuit, putin dulceag; aroma este ceva mai puternica, iar taria superioara, 5,6%. Pe piata, Tuborg Christmas Brew este disponibila in sticle returnabile sau la cutii de 0,5 litri. Ca noutate in privinta formei de prezentare este sticla azurie de 0,33 litri. Oferta speciala contine pachete de sapte sticle de 0,5 l, care includ si un pahar brandat Tuborg Christmas Brew. In acest sezon, berea este disponibila si la dozator.
Bergenbier FArA Alcool este cel mai nou produs din aceasta categorie. Compania Interbrew adauga la oferta existenta pe piata interna inca o marca de bere destinata celor care nu suporta alcoolul, precum si soferilor care tin mult la permisul de conducere. Daca in urma cu cativa ani segmentul berii fara alcool era acoperit exclusiv de marcile din import, in prezent producatorii interni domina piata si la acest capitol. Consumul acestui tip de bere a crescut in ultimii ani, volumul vanzarilor devenind semnificativ in statisticile de piata.
Berea fara alcool lansata sub marca Bergenbier este produsa, in Romania, din aceleasi ingrediente naturale folosite la prepararea omonimei sale blonde. Contrar asteptarilor celor care sustin ca berea fara alcool nu este bere, aceasta chiar merita incercata. Gustul sau pastreaza multe dintre caracteristicile berii obisnuite.