Germania a raportat joi peste 4.000 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, cu peste 1.200 mai multe decât în urmă cu o zi şi cel mai ridicat bilanţ pe o zi înregistrat începând din data de 11 aprilie.
Potrivit statisticii publicate joi de Institutul Robert Koch, în precedentele 24 de ore au fost înregistrate 4.058 de cazuri noi de infectare, faţă de 2.828 miercuri.
Se impun noi restricții
Un bilanţ atât de ridicat nu a mai fost consemnat din perioada de vârf a epidemiei (sfârşit de martie – început de aprilie), când în Germania erau raportate peste 6.000 de cazuri zilnice, după care numărul lor a scăzut considerabil. Tendinţa crescătoare a reînceput însă în iulie.
Miercuri, majoritatea celor 16 landuri federale au convenit să interzică cazările în hoteluri şi apartamente turistice pentru persoanele venite din zone cu risc din ţară.
Cu o rată de incidenţă de peste 50 de cazuri la 100.000 de locuitori într-o săptămână, pragul stabilit de autorităţi pentru noi restricţii, anumite districte din Berlin, oraşul Bremen şi anumite zone din nord-vest şi de lângă Stuttgart sunt astfel de zone roşii.
La Berlin şi în centrul financiar Frankfurt, unde rata de incidenţă se apropie de 50, s-a anunţat marţi instituirea de restricţii pe timp de noapte şi în privinţa contactelor sociale.
În capitala federală, majoritatea magazinelor, toate barurile şi restaurantele vor fi închise între orele 23.00-06.00 începând de sâmbătă şi până cel puţin la 31 octombrie.
”Difuziune mai răspândită a coronavirusului”
Creşterile actuale ‘mai ales în anumite oraşe mari’ nu mai sunt ‘imputabile unor focare izolate’, ci ‘lasă să se creadă o difuziune mai răspândită a coronavirusului’, a explicat miercuri purtătorul de cuvânt al guvernului, Steffen Seibert. El a avertizat că autorităţile sanitare care încearcă să depisteze infectările ar putea să nu mai facă faţă.
Germania a ridicat treptat restricţiile începând din mai, autorităţile optând pentru o strategie de depistare a contacţilor şi de impunere de restricţii localizate ca răspuns la focare regionale. Între timp, măştile au devenit generalizate în transportul public şi în magazine.
Germanii sunt încurajaţi să ţină ferestrele deschise, pe măsură ce vremea se răceşte şi socializarea se mută în spaţii închise.
Cel puţin 310.144 de persoane s-au infectat cu coronavirus în Germania de la începutul epidemiei, iar 9.578 au decedat.