Silvio Berlusconi a trecut cu bine peste infecarea cu noul coronavirus. Odată cu ieșirea sa din spital, oficialul italian a transmis un mesaj pentru toți cetățenii țării și a mulțumit tuturor pentru implicarea acordată.
„Vă mulțumesc că ați venit, a fost cel mai periculos test din viața mea”, a spus Silvio Berlusconi, la plecarea de la spitalul „San Raffaele” din Milano, puțin după ora 11.30. „Și de această dată am scăpat”, a subliniat fostul premier italian, care apoi a adăugat: „Grija pe care am simțit-o în jurul meu mi-a permis să depășesc cele mai dificile momente, care au fost multe în primele trei zile”.
„Fiecare dintre noi este expus riscului de a-i infecta pe ceilalți, reînnoiesc tuturor apelul la maximă responsabilitate personală și socială”, a spus Berlusconi. „Gândurile mele merg în primul rând bolnavilor de COVID-19 și familiilor lor”, a adăugat liderul italian, amintind că „în săptămânile de dinainte de a mă îmbolnăvi am lansat numeroase apeluri de a nu subestima pericolul”.
„Astăzi este ziua în care milioane de copii se întorc la școală: este o veste pozitivă, un semn al revenirii la normalitate”, dar „este un pas foarte delicat”, a spus liderul Forza Italia: „Le urez elevilor succes” și „fac un apel puternic la respectarea riguroasă a regulilor sanitare. Faceți-o pentru tine, pentru bunicii, profesorii și părinții pe care i-ați putea infecta”, notează La Repubblica.
Italia nu se poate opri
În ceea ce privește redresarea țării: „Italia nu se poate opri, ar fi o catastrofă economică fără precedent”, a afirmat Berlusconi.
Silvio Berlusconi „a dat mari satisfacții și cred că a contribuit personal la demonstrarea faptului că, urmând regulile specificate și precise, vom putea depăși virusul și vom putea să-i liniștim pe toți, deoarece există multă neliniște și îngrijorare”, a spus Alberto Zangrillo, șeful Unității de terapie intensivă generală și cardiovasculară de la spitalul „San Raffaele” și medicul personal al fostului premier.
Berlusconi va rămâne în izolare la domiciliu, probabil în reședința sa din Arcore, până când va avea un al doilea test negativ. Fostul premier a fost internat în noaptea de 3 septembrie la spitalul „San Raffaele”, unde a petrecut apoi 12 zile. În fața spitalului, pe lângă jurnaliști, s-au adunat mai mulți fani ai fondatorului Forza Italia
. „În sfârșit, externat – scrie pe o pancartă – îi mulțumim lui Dumnezeu pentru binecuvântare. Aplauze medicilor, viața este din nou în culori”. O pancartă care se alătură mesajelor de încurajare postate în ultimele zile.