Berlusconi nu mai vrea restricţii pentru lucrătorii români

Premierul italian Silvio Berlusconi a dat asigurări, în discuţiile purtate marţi, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Traian Băsescu, că vor fi căutate modalităţi de eliminare treptată a restricţiilor pentru lucrătorii români pe piaţa forţei de muncă din Italia.

‘În cadrul discuţiilor axate pe tematica europeană, primul-ministru italian a exprimat apreciere faţă de îndeplinirea, de către România, a criteriilor de aderare la Schengen şi a reiterat susţinerea fermă pentru aderarea României în cursul anului 2011. De asemenea, premierul Silvio Berlusconi a dat asigurări că vor fi căutate modalităţi de eliminare treptată a restricţiilor pentru lucrătorii români pe piaţa forţei de muncă italiană’, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

În cadrul convorbirilor oficiale de la Cotroceni, preşedintele Băsescu a subliniat satisfacţia părţii române pentru dinamismul schimburilor bilaterale, apreciind că parteneriatul strategic consolidat între România şi Italia este o expresie a relaţiilor de excelenţă dintre cele două ţări.

Şeful statului român a exprimat, totodată, susţinerea pentru creşterea investiţiilor italiene în România în sectoare precum energia, infrastructura şi agricultura.

La rândul său, premierul de la Roma a subliniat rolul benefic al comunităţii româneşti din Italia şi al comunităţii de afaceri italiene din România la asigurarea creşterii economice a celor două state, inclusiv în momentele dificile ale crizei economice.

Potrivit sursei citate, în cadrul convorbirilor pe teme regionale, preşedintele Traian Băsescu a subliniat că integrarea europeană a Republicii Moldova constituie o prioritate a politicii externe a României şi a exprimat speranţa că evoluţiile pozitive înregistrate în ultima perioadă vor continua în acelaşi ritm.

În context, cei doi înalţi demnitari au exprimat hotărârea comună de a susţine eforturile de implementare şi adâncire a reformelor demarate în ultimii ani în Republica Moldova.

Convorbirile bilaterale dintre Băsescu şi Berlusconi au inclus şi un schimb de opinii asupra situaţiei economice din unele ţări europene, precum şi asupra evoluţiilor recente din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu.

Traian Băsescu l-a primit, marţi, la Palatul Cotroceni, pe Silvio Berlusconi, în cadrul vizitei oficiale pe care premierul italian a efectuat-o la Bucureşti, luni şi marţi, cu ocazia celei de-a doua ediţii a Summit-ului interguvernamental româno-italian.