‘PDL: haos’, titrează La Repubblica de la Roma, care scrie că, după ‘atacul furios’ al lui Berlusconi împotriva tuturor, soarta partidului PDL şi cea a secretarului său naţional, Angelino Alfano, depind acum de rezultatul votului regional din Sicilia; Alfano a anunţat că, dacă PDL va pierde alegerile din insulă, îşi va da demisia. Partidul este paralizat, dominat de panică, iar toţi liderii PDL încearcă să se salveze, fiecare cum poate, în timp ce Berlusconi continuă să fie nemulţumit de premierul Mario Monti şi de preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, care, după părerea sa, l-ar fi ‘abandonat’.
Il Cavaliere este convins că, ‘după el, poate veni potopul; şi nu îl interesează dacă, după declaraţiile sale, luni va provoca o zi neagră a burselor, o zi dificilă pentru situaţia obligaţiunilor guvernamentale italiene pe pieţele financiare mondiale. Berlusconi este convins că toţi vor să îl vadă în închisoare şi nu mai are timp de pierdut, trebuie să atace şi să se apere, în acest ‘day after’ al politicii italiene. PDL, care visează să devină un partid popular european, trăieşte ore de coşmar, la umbra unui lider populist, duşman al monedei unice europene’, opinează principalul cotidian roman.
‘Alegeri în Sicilia: absenteism record’, titrează Corriere della Sera din Milano, care scrie că 4,5 milioane de alegători din Sicilia au fost chemaţi duminică la urne pentru a alege un nou preşedinte al regiunii şi 90 de deputaţi ai parlamentului local, un scrutin considerat un test la nivel naţional, între forţele de dreapta şi cele de stânga, în vederea alegerilor legislative din primăvara anului 2013.
Rezultatele scrutinului regional vor fi difuzate în cursul zilei de luni, dar un câştigător sigur există deja şi acesta este absenteismul: au votat numai 47,4% dintre alegătorii sicilieni, faţă de 60% în 2008, relatează publicaţia amintită.
Ultimele sondaje realizate la începutul lunii octombrie îi dau aproape la egalitate pe Nello Musumeci, candidat al Poporului Libertăţii (PDL, dreapta), partidul lui Silvio Berlusconi, şi pe Rosario Crocetta, candidat al Partidului Democrat (PD), principala formaţiune a stângii italiene.
Printre cei zece candidaţi la funcţia de guvernator al regiunii Sicilia, Musumeci, este creditat cu 32% – 33% din voturile exprimate, iar principalul său adversar de stânga, Crocetta, cu 30% – 30,5%. Pe locul al treilea se află Gianfranco Micchiche, un alt candidat de dreapta, cu 17% din voturi, notează Corriere della Sera.
Se preconizează un bun rezultat pentru mişcarea populistă Cinque Stelle (Cinci Stele), care ar putea obţine un procent semnificativ, din cauza nemulţumirilor sociale, a ratei ridicate a şomajului, mai ales printre tinerii sicilieni, şi din cauza scandalurilor de corupţie legate de precedenta gestiune a regiunii Sicilia (datorii de peste şase miliarde de euro), fostul guvernator de dreapta, Raffaele Lombardo, fiind constrâns să îşi dea demisia vara trecută, sub acuzaţia gravă de a întreţine raporturi cu mafia siciliană, Cosa Nostra.
Candidatul mişcării Cinci Stele, Giancarlo Cancelleri, a fost susţinut de fondatorul mişcării populiste, comicul italian Beppe Grillo, în cursul unei campanii electorale în care a folosit un limbaj populist şi provocator împotriva partidelor tradiţionale, de dreapta şi de stânga. Grillo a petrecut ultimele 17 zile în Sicilia, pentru o campanie electorală agresivă, la care au participat numeroşi alegători sicilieni, scrie principalul cotidian milanez.
Musumeci, un fost neo-fascist, a promis trei măsuri urgente, în cazul în care va fi ales: o puternică reducere a fondurilor aflate la dispoziţia guvernatorului regiunii, reduceri ale finanţărilor publice acordate partidelor şi o reducere a salariilor membrilor Consiliului regional.
Regiunea Sicilia, de mai mulţi ani condusă de forţele de dreapta, se află în pragul falimentului, iar procentul şomajului, în insulă, este de peste 20%, cu mult peste media naţională.
O victorie a lui Crocetta, susţinut de PD şi de UDC, Uniunea de Centru, ar putea duce la naşterea unei alianţe între aceste două partide la nivel naţional, în timp ce un succes al lui Musumeci ar putea ajuta PDL, după numeroasele scandaluri de corupţie care au lovit acest partid de dreapta în ultimele luni, la nivel naţional, comentează publicaţia menţionată.
Sursa: Agerpres
Berlusconi se simte ”obligat” să rămână în politică pentru a reforma justiția
29 octombrie 2012, 09:33
Ultima modificare în 29 octombrie 2012, 11:33
Haosul care a pus stăpânire pe Poporul Libertăţii (PDL), partidul de centru-dreapta fondat de Silvio Berlusconi, după ce sâmbătă fostul premier italian a declarat că se simte 'obligat' să rămână în politică pentru a reforma justiţia italiană, a criticat măsurile de austeritate luate de guvernul Monti, a criticat Germania, 'ţară care deţine hegemonia în Europa', a criticat fiscul italian şi magistratura, şi alegerile regionale din Sicilia, care s-au desfăşurat duminică, considerate un test important la nivel naţional, se află luni în atenţia principalelor publicaţii din Italia.
Etichete: berlusconi,
italia
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook