Avocaţii lui Berlusconi au susţinut, potrivit France Presse, în faţa instanţei de apel că judecătorii de primă instanţă din secţia a zecea a Curţii Penale din Milano au arătat o lipsă de interes „fără precedent” şi „manifestă” dezinteres faţă de căutarea adevărului, încercând să obţină cât mai repede un verdict recuzând martori şi fixând audieri în lanţ. În replică, avocatul general Laura Bertole a cerut respingerea pe loc a acestei cereri, negând „orice verdict anticipat şi nedrept” din partea judecătorilor implicaţi în acest caz.
Curtea de Apel, prezidată de Marta Malacarne, urmează să ia o decizie până în data de 23 februarie. Dacă această cerere de recuzare va fi respinsă, procesul ar urma să se încheie sâmbătă viitoare cu concluziile apărării. În acest stadiu, dacă nu va exista o replică din partea parchetului, judecătorii se vor retrage în camera de consiliu pentru a delibera asupra deciziei lor.
Parchetul din Milano a cerut miercuri o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru Berlusconi în această afacere cu nenumărate răsturnări de situaţie, în care el este acuzat că i-a plătit 600.000 de dolari fostului său avocat britanic David Mills pentru a obţine mărturii false în favoarea sa în mai multe procese datând din anii ’90 ai secolului trecut.
Sursa: Agerpres
Berlusconi solicită recuzarea judecătorilor în „afacerea Mills”
18 februarie 2012, 17:22
Ultima modificare în 18 februarie 2012, 19:22
Fostul prim-ministru italian Silvio Berlusconi, acuzat de mituirea unui martor în aşa-numita afacere Mills, a cerut sâmbătă recuzarea judecătorilor în timpul unei scurte audieri în faţa Curţii de Apel din Milano, care urmează să ia o decizie în acest sens până joi.
Etichete: berlusconi,
italia
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook