Potrivit lui Berlusconi, nu ar fi vorba de o "moarte politică", ci tocmai de o "eliminare fizică".
Mai mult, premierul italian se teme nu doar pentru siguranţa sa, ci şi pentru securitatea familiei sale.
Berlusconi a refuzat să precizeze din ce surse are informaţiile, însă ziariştii de la Corriere della Sera nu consideră că acestea ar fi serviciile secrete. Cu toate acestea, ei spun că, în timpul interviului, premierul era "agitat" şi chiar "tremura".
Italia este implicată în operaţiunea care se desfăşoară din luna martie în Libia. În plus, bazele sale aeriene din sud sunt folosite de aliaţi pentru aplicarea de lovituri aeriene împotriva poziţiilor trupelor guvernamentale la Tripoli şi în alte oraşe libiene.
Înainte de începerea confruntărilor în Libia, Silvio Berlusconi era considerat un important aliat al lui Muammar al-Gaddafi în Europa. Se spune că cei doi erau într-atât de apropiaţi, încât liderul libian primea recomandări din partea premierului italian în privinţa recrutării tinerelor în serviciul său de escortă.
Sursa: Agerpres