Presedintele Federal Reserve, Ben Bernanke, a declarat economia americana va incepe sa isi revina anul viitor daca va exista suficienta vointa politica pentru rezolvarea problemelor sistemului financiar.

„Recesiunea se va apropia de final la sfarsitul acestui an, pentru ca 2010 sa fie un an de recuperare pentru economia americana”, a declarat Bernanke intr-un interviu difuzat de CBS.

Acesta a subliniat ca cel mai mare risc in acest moment este lipsa de vointa politica in ceea ce priveste rezolvarea problemelor financiare.

„Cel mai mare risc este ca nu avem vointa politica, angajamentul de a rezolva aceasta problema si sa o lasam sa continue. In acest caz, nu putem miza pe redresare”, a declarat presedintele Fed.

Bernanke a declarat inca din luna ianuarie ca Federal Reserve este de parere ca recesiunea se va incheia in acest an si ca 2010 va fi un an de recuperare. Interviul acordat postului CBS a confirmat prognoza de la inceputul anului, insa a aratat ca evenimentele recente au inrautatit perspectivele.

Sursa: CBS News