CNVM a retras luni autorizaţia de funcţionare a BForex Global Trading, întrucât firma a intermediat tranzacţii cu valută pe piaţa spot, deşi reglementările pieţei de capital interzic societăţilor de brokeraj avizate să deruleze astfel de operaţiuni. Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a dispus, totodată, sancţionarea preşedintelui Consiliului de Administraţie, Alina Sanda Roşca, dar şi a doi directori ai firmei şi a doi reprezentanţii ai Compartimentului de Co
CNVM a retras luni autorizaţia de funcţionare a BForex Global Trading, întrucât firma a intermediat tranzacţii cu valută pe piaţa spot, deşi reglementările pieţei de capital interzic societăţilor de brokeraj avizate să deruleze astfel de operaţiuni.
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a dispus, totodată, sancţionarea preşedintelui Consiliului de Administraţie, Alina Sanda Roşca, dar şi a doi directori ai firmei şi a doi reprezentanţii ai Compartimentului de Control Intern, se arată într-un comunicat al Comisiei.
Roşca a fost amendată cu 5.000 de lei, iar cei doi directori, Ştefania Carina Zotta şi Dumitru Gabriel Roşca, au fost amendaţi cu 4.500 de lei şi, respectiv, 3.000 de lei. Totodată, Zotta nu mai are voie timp de un an să activeze pe piaţa de capital, iar interdicţia aplicată lui Dumitru Gabriel Roşca este de 6 luni.
Cei doi reprezentanţi ai Compartimentului de Control Intern, Lidia Badea şi Iuliana Mihaela Necula, au fost amendaţi cu câte 5.000 de lei şi li s-a interzis să activeze pe piaţa de capital pentru un an.
Autoritatea pieţei de capital a amendat şi firma de brokeraj cu 6.178 de lei, valoarea reprezentând 1% din capitalul social al BForex.
Ca urmare a sancţiunilor aplicate de CNVM, BForex trebuie să îşi informeze clienţii asupra deciziei de retragere a autorizaţiei de funcţionare şi să le restituie fondurile aflate în custodie.
Totodată, firma de brokeraj trebuie să păstreze pentru minim 5 ani toate evidenţele şi înregistrările referitoare la serviciile şi activităţile derulate.
În plus, CNVM i-a obligat pe acţionarii firmei să se întrunească pentru a decide dacă lichidează firma sau îi schimbă obiectul de activitate.
Sancţiunile pot fi contestate în termen de o lună, însă plângerile nu suspendă executarea amenzilor.
Sancţiunile au survenit unui control efectuat de Comisie la firma de brokeraj.
CNVM a constatat că BForex a intermediat tranzacţii spot cu perechi valutare atât în nume propriu, cât şi pe contul clienţilor, pe o platformă de tranzacţionare administrată de o companie dintr-un stat nemembru al Uniunii Europene.
Totodată, Comisia a observat că în documentele prezentate clienţilor pentru care a intermediat tranzacţii cu valute pe piaţa spot, BForex a prezentat informaţii eronate, incomplete, ambigue şi care induc investitorului ideea că aceste operaţiuni sunt supravegheate şi reglementate de CNVM.
Comisia menţionează, totodată, că BForex utiliza pentru intermedierea transferurilor două platforme de tranzacţionare, una de la firma Bforex Ltd şi alta de la Helius Investment Consultant Uruguay. Bforex Ltd nu este autorizată ca firmă de investiţii într-un stat membru/nemembru, iar CNVM nu are încheiat niciun acord de colaborare cu autoritatea similară din Uruguay.
Contractele cu cele două firme au fost încheiate în luna ianuarie a anului trecut.
În luna martie, Comisia a interzis BForex să intermedieze tranzacţii cu valută pe piaţa spot.
CNVM a emis la începutul lunii iulie un aviz prin care precizează că firmele de brokeraj autorizate de Comisie nu pot realiza tranzacţii la vedere cu perechi valutare efectuate pe platforme de tip Forex. Totuşi, astfel de operaţiuni sunt intermediate în continuare de brokeri neautorizaţi de autoritatea pieţei de capital.
Tranzacţiile de vânzare/cumpărare cu perechi valutare efectuate pe platforme de tip Forex, cu decontare în maximum două zile de la data încheierii operaţiunii, la cursul de schimb stabilit între părţi (operaţiuni la vedere spot), nu se încadrează în serviciile şi activităţile de investiţii reglementate, se arată în avizul CNVM.
Comisia a autorizat BForex să activeze pe piaţa de capital în 2008. Firma are un capital social de 617.000 de lei. Preşedintele Consiliului de Administraţie deţine 99,84% din acţiuni, potrivit datelor din registrul CNVM.
Firma nu este activă la BVB, iar la Sibex a intermediat în acest an tranzacţii numai cu 110 contracte derivate.
SURSA: Mediafax