BHP Billiton şi Rio Tinto, primele două grupuri miniere din lume, au încheiat un acord de joint venture de 116 miliarde de dolari, prin care îşi combină operaţiunile din vestul Australiei de pe segmentul mineritului de fier.
Marii clienţi din China ai celor două companii s-au declarat nemulţumiţi de semnarea înţelegerii, însă aducerea acordului la finalitate trebuie să depăşească obstacole importante, cel mai dificil fiind obţinerea avizului competiţional Comisiei Europene, care ar putea ridica întrebări legate de un posibil monopol pe piaţa fierului.
Acordul a fost „desenat” iniţial în luna iunie, însă a fost formalizat abia sâmbătă, prin memorandumuri angajante semnate de directorii ambelor companiii.
Fiecare companie va deţine câte 50% din acţiunile tuturor companiilor şi activelor de pe segmentul mineritului de fier din vestul Australiei, dar va continua să comercializeze independent minereul pe piaţă, se arat într-un comunicat transmis de BHP Billiton şi Rio Tinto. Companiile anticipează finalizarea tranzacţiei în a doua jumătate a anului viitor.
Comunicatul nu cuprinde detalii legate de vreo plată efectuată între cele două companii în baza acordului, însă informaţiile vehiculate anterior în piaţă indică un preţ de 5,8 miliarde de dolari acceptat de BHP Billiton, Rio Tinto având operaţiuni mai extinse în regiunea vizată.
Companiile au reiterat că estimează economii de 10 miliarde de dolari pe an din costuri de capital şi cheltuieli operaţionale prin combinarea operaţiunilor.
Investitorii au arătat că acordul nu va avea un impact semnificativ pe piaţă şi că este învăluit în incertitudine, deoarece poziţia Comisiei Europene nu este cunoscută.
„Ne vom asigura că acordul corespunde total legislaţiei antitrust a Uniunii Europene”, a declarat la Bruxelles purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Jonathan Todd, fără a oferi alte comentarii.
Acordul survine eşecului încercării BHP Billiton de a cumpăra Rio Tinto.
SURSA: Mediafax