Biden a anunțat că Statele Unite au distrus ultima rezervă declarată de arme chimice

Sursa: Dreamstime

Este informația zilei venită din Statele Unite. Președintele Joe Biden a ținut să informeze asupra unei decizii cheie în ceea ce privește armele chimice. Ce s-a întâmplat, mai exact?

Președintele american, Joe Biden, a anunțat că Statele Unite au distrus ultima rezervă declarată de arme chimice. Decizia luată vine să pună capăt unui efort de zeci de ani pentru a elimina aceste arme mortale folosite pentru prima dată pe scară largă în Primul Război Mondial.

Ca parte a Convenţiei privind armele chimice, ratificată de Senatul american în 1997, SUA şi ceilalţi semnatari trebuie să îşi distrugă stocurile de arme chimice până la 30 septembrie 2023.

„Astăzi, sunt mândru să anunţ că Statele Unite au distrus în siguranţă ultima muniţie din acest stoc – aducându-ne cu un pas mai aproape de o lume fără ororile armelor chimice”, a declarat Joe Biden într-un comunicat publicat de Casa Albă, citat de Reuters.

SUA au distrus stocurile de arme chimice

Statele Unite şi-au distrus stocurile de arme chimice care îi mai rămăseseră la depozitul din Pueblo, Colorado, şi la un depozit din Richmond, Kentucky.

În 2022, ultima rachetă M55 cu agent neurotoxic VX a fost distrusă la uzina din Kentucky. Stocul de agenţi chimici al SUA ajunsese la aproape 40.000 de tone în 1968, potrivit Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor.

„Armele chimice sunt responsabile pentru unele dintre cele mai îngrozitoare episoade de pierderi umane. Deşi utilizarea acestor agenţi letali va fi întotdeauna o pată în istorie, astăzi naţiunea noastră şi-a îndeplinit în sfârşit promisiunea de a ne scăpa arsenalul de acest rău”, a declarat liderul republican al Senatului american, Mitch McConnell, într-un comunica.

Au ucis aproape 100.000 de persoane în timpul Primului Război Mondial

Armele chimice au ieşit în evidenţă în timpul Primului Război Mondial, care a devenit cunoscut şi sub numele de „războiul chimiştilor”.

Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite, armele chimice au ucis aproape 100.000 de persoane în timpul Primului Război Mondial şi au provocat de atunci peste 1 milion de victime în întreaga lume.

SUA și Rusia s-au acuzat reciproc că ar pregăti atacuri chimice

În luna februarie SUA și Rusia s-au acuzat reciproc că ar pregăti atacuri chimice în Ucraina. Atunci, ministerul rus al Apărării a susținut că SUA pregătesc o provocare cu substanţe chimice toxice în Ucraina. Acuzațiile au fost lansate după ce fostul ambasador american la Moscova a spus același lucru despre Rusia.

Ministerul Apărării de la Moscova a comentat pe marginea declarațiilor făcute de fostul ambasador al SUA în Rusia, John Sullivan, care a spus că „trupele ruse intenţionează să folosească arme chimice în regiunea operaţiunii speciale”.

„Privim această informaţie ca pe o intenţie a SUA şi a complicilor lor de a pune în practică o provocare în Ucraina folosind substanţe chimice toxice”, a declarat atunci Igor Kirilov, şeful trupelor ruse de protecţie nucleară, chimică şi biologică în cadrul forțelor armate ruse.