Bombardarea de către SUA a unor ținte ale unor grupări pro iraniene din Siria par să indice o nouă strategie a administrației Biden.
Primele raiduri aeriene efectuate de SUA în Siria, de la începutul mandatului preşedintelui Joseph Biden, au fost o măsură justificată și necesară.
Dar posibila revenire la Acordul iranian (Planul Comun Complet de Acțiuni Comprehensiv Comun -JCPOA), despre care se tot vorbește, înseamnă că politica administrației Biden va trebui să treacă de la represalii. Pentru o atenuare activă a influenței Iranului în Siria, potrivit unei analize NationalInterest.
Comportamentul Iranului din Orientul Mijlociu a perpetuat conflictul, a exacerbat corupția și a amplificat sectarismul.
Sancțiunile SUA, impuse ca răspuns la programul nuclear al Iranului, au dat o lovitură economică și au restrâns comportamentul malign al Iranului. În ciuda acestor lucruri, Teheranul nu va schimba tactica exportului ideologiei revoluționare.
De aceea, administrația Biden trebuie să fie pregătită pentru a gestiona ramificațiile regionale de aderare la JCPOA și ridicarea sancțiunilor corespunzătoare. Siria este un studiu de caz al modului în care pot fi întrerupte activitățile iraniene la nivelul întregii regiuni.
Iranul a susținut Siria, stat majoritar șiit, și l-a folosit, ani la rând, ca platformă de lansare a atacurilor asupra Israelului. Mai apoi, Teheranul a profitat de pe urma războiului civil din Siria pentru a-și extinde și mai mult influența.
Transporturile de petrol iranian rămân un colac de salvare pentru economia Siriei, după confiscarea câmpurilor petroliere siriene, mai întâi de către ISIS, apoi de către Forțele Democratice Siriene susținute de SUA.
Dar Iranul are o agendă secrtă și uneori contrară celei a regimului Assad. Iranul înarmează mișcarea libaneză Hezbollah din sudul Siriei. De asemenea, urmărește controlul resurselor naturale și al rutelor de tranzit, concurând cu aliații săi, chiar dacă asta permite jihadiștilor ISIS să-și reconstituie capacitățile de atac.
Sancțiunile faultează însă capacitatea Iranului de a subvenționa petrolul pentru un regim sirian care nu își poate permite prețurile pieței. Regimul de la Damasc importă 95% din petrolul său din Iran, dar rămâne subalimentat.
Privarea regimului Assad de resursele de petrol rămâne principala pârghie pentru a-l constrânge pe Assad să adere la Rezoluția UNSC 2254, care cere un transfer pașnic de putere.
Sancțiunile au forțat Iranul să reducă drastic finanțarea către diverse grupări aliate. Teheranul a redus finanțarea milițiilor sale irakiene de top, de la 12-15 milioane dolari, pe vremea când JCPOA era în vigoare, la 2-3 milioane dolari în 2020. Date similare despre Siria nu sunt disponibile, dar această tendință este probabil și mai dramatică.
Prin urmare, administrația Biden trebuie să fie gata să diminueze consecințele la revenirea la JCPOA. Ridicarea sancțiunilor va umple din nou visteriile de stat iraniene, inversând succesele în limitarea exporturilor de petrol și a finanțării milițiilor proxy.
America poate implementa politici menite să împiedice ca noile fonduri ale Iranului să ajungă în Siria, stopând astfel influența iraniană.
Revenirea la JCPOA înseamnă ridicarea sancțiunilor impuse Iranului pentru dezvoltarea programului nuclear, și nu sancțiunile privind activitățile nefaste ale republicii islamice în străinătate.
Iranul susține însă că spiritul său de aventură regional nu e deschis negocierilor. Dar nici americanii nu trebuie să-și sacrifice unilateral interesele naționale pentru a satisface ambițiile unui stat ostil.
Forțele Democrate Siriene (SDF) rămân principalul bastion împotriva expansiunii iraniene în nord-estul Siriei, păstrând o zonă în mare parte liberă de influență iraniană.
Prin urmare, SUA ar trebui să sporească sprijinul acordat SDF, cerând adoptarea unor politici mai incluzive și o guvernanță mai eficientă, conchide publicația americană.