Managerii români sunt din ce în ce mai familiarizaţi cu soluţiile de monitorizare a activităţii angajaţilor, potrivit unui sondaj efectut de GECAD NET.

45,7% dintre managerii din ţara noastră utilizează în mod curent soluţii software de monitorizare a angajaţilor. Acest procent ridicat indică o adaptare la standardele occidentale de performanţă, precum şi aplicarea unor metodologii de creştere a eficienţei resurselor.

„Sondajul GECAD NET evidenţiază faptul că managerii români simt nevoia de a urmări activitatea angajaţilor pentru a maximiza eficienţa acestora, putând astfel controla costurile şi eficienţa globală a organizaţiei. Toate acestea sunt elemente cu atât mai importante în contextul situaţiei economice actuale care impune costuri de producţie cât mai mici”, a declarat Alexandru Molodoi, CTO în cadrul GECAD NET.0-37053-tabel.jpg

Dintre participanţii la sondaj, 26,1% utilizează două sau mai multe aplicaţii de monitorizare, în timp ce 19,6% apelează la un singur software de acest gen.

Cu toate acestea, 35,5% dintre managerii români se declară mulţumiţi de activitatea angajaţilor şi nu consideră necesară implementarea unui sistem de monitorizare.

De asemenea, 18,8% dintre angajatorii din România nu sunt familiari cu acest tip de soluţii software.

Şeful ştie cât stai pe mess sau pe YouTube!

Potrivit reprezentanţilor GECAD NET, serviciile software de monitorizare a angajaţilor vizează  controlarea la nivel de server sau de staţie de lucru sau ambele. „Managerul poate opta pentru rapoarte referitoare la cât timp angagaţii utilizează Internetul sau email-ul, mergând până la elemente mai detaliate cum ar fi tmpul pe care aceştia îl petrec pe site-urile de video streaming (YouTube, spre exemplu), de socializare (Facebook) sau pe Yahoo! Messenger. De asemenea, se poate monitoriza gradul în care sunt utilizate diverse aplicaţii”, a declarat, pentru capital.ro, Gabriela Mechea, director general al GECAD NET.

În ceea ce priveşte costurile, Mechea a subliniat că acestea depind de natura monitorizării, de numărul computerelor ce trebuie urmărite şi de natura rapoartelor solicitate de manageri. „Soluţiile de acest gen se comercializează fie pe bază de liceţă, fie ca serviciu şi pot costa de la cateva sute de euro la mii sau zeci de mii, în cazul unor reţele complexe”, afirmă directoarea GECAD.

Aceasta mai spune că, de cele mai multe ori, managerii îşi anunţă angajaţii cu privire la sistemul de monitorizare folosit.

UPDATE: „Monitorizarea angajaţilor poate fi o pierdere de timp şi bani”

Chiar dacă aproape jumătate dintre companii apelează la metode de monitorizare a angajaţilor, specialiştii în resurse umane consideră acest lucru este o pierdere de timp şi de bani pentru angajatori.

„Este vorba de încredere şi respect. Nu cred ca monitorizarea angajaţilor este tocmai cea mai bună soluţie. Cred ca angajatorul ar trebui să aibă încredere în persoanele cu care lucrează şi unele reguli ar trebui stabilite de la început. Dacă nu există această relaţie cred că nu putem vorbi de un climat sănătos la locul de muncă”, a declarat, pentru capital.ro, Mădalina Bălan, Managing Partner în cadrul companiei HART Human Resource Consulting.

Aceasta adaugă că, pe de altă parte, şi angajatul trebuie să ştie că timpul petrecut la birou este un timp dedicat total muncii şi nu trebuie să aibă şi alte activităţi. Dacă însă, managerii observă astfel de lucruri, nu trebuie făcută o vânătoare de angajaţi ci trebuie purtate discuţii şi rezolvate problemele.

„Să vânezi angajaţii este o pierdere de vreme. În plus, achiziţionarea de astfel de software reprezintă şi o pierdere de bani pentru compania, când totul poate fi rezolvat discutând”, mai spune Mădalina Bălan.

Specialistul în HR subliniază însă că sunt domenii unde montorizarea poate preîntâmpina situaţii grave pentru companie. „Dacă de vorbim de domenii precum cel financiar-bancar cred ca monitorizarea angajaţilor are rolul de a opri eventualele curgeri de informaţii”, mai declară Mădalina Bălan.

Sondajul a fost efectuat în perioada martie 2009 – iulie 2009 în rândul a 414 manageri şi responsabili IT din companii româneşti. GECAD NET este o companie specializată în comercializarea şi implementarea aplicaţiilor software, furnizează opţiuni adecvate de licenţiere, servicii IT integrate, servicii de audit website sau aplicaţie web şi asigură soluţii profesionale de securitate IT.

COMENTARIU CAPITAL.RO: