"Presedintele Romaniei, domnul Klaus Iohannis, s-a intâlnit miercuri, 6 mai a.c., la Palatul Cotroceni, cu liderii partidelor și formațiunilor politice parlamentare, în vederea unor discuții referitoare la cadrul juridic privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private in sectorul comunicatiilor electronice.
În baza prerogativelor sale constituționale de mediere, președintele a facilitat dialogul intre societatea civilă, instituțiile cu competențe în domeniul prelucrării datelor, apărarii și securității naționale și partidele politice.
Discutiile au pornit de la premisa îmbunătățirii cadrului normativ pentru a pune în acord nevoia de securitate cu apărarea drepturilor și libertăților individului. Cu această ocazie, liderii partidelor politice au semnat o inițiativă legislativă parlamentară de modificare și completare a Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice", se arată în comunicatul postat pe site de Administrația Prezidențială.
Limbaj de lemn, inevitabil într-o asemenea situație în care vrei să spui mult mai puțin decât trebuie unii să înțeleagă. După cum cred că vă aduceți aminte, prin ianuarie, într-un interviu cu George Maior, la acel moment director al SRI, am discutat despre eșecul legilor Big Brother în Parlament. A fost un interviu în care fostul director al SRI a lăsat orice diplomație deoparte și a spus ceea ce credea toată comunitatea de informații. Reiau aceea parte a interviului pentru a înțelege mai bine argumentația.
Dan Andronic: Care sunt argumentele care se opun acestei legi. Ce-mi spuneți sună logic. Pe de altă parte, avem o instituție care se opune altei instituții. Și e o instituție fundamentală, Curtea Constitutională, care spune: încălcați drepturile omului.
George Maior: Eu cred că nu se opune SRI-ului Curtea Constituțională. CCR a considerat că există anumite elemente de neconstituționalitate în această lege. Din păcate, legea a fost respinsă în totalitate, ceea ce a creat un vid legislativ în acest moment, unic în istoria de 25 de ani a României postdecembriste. Și acum operăm cu celelalte mijloace pe care le avem la dispoziție. În ceea ce privește legea securității cibernetice, și aici, amenințarea cibernetică, e o amenințare specifică secolului 21. Ne va afecta tot mai pregnant. Ne afectează deja. De la atacuri cibernetice până la atacuri care vizează chiar intimitatea persoanei. Dreptul la intimitatea a acelei persoane, pe care, culmea, noi vrem s-o apărăm identificând făptuitorii. Deci noi consideram că aceste legi nu sunt doar legi ale securității naționale, ci legi ale drepturilor omului și ale drepturilor cetățeanului român. Dreptul de a fi apărat, protejat, inclusiv pe linia libertăților acestuia.
Dan Andronic: Ceea ce spuneți dvs. sună perfect logic, totusi, există o reacție împotrivă. Mi-ați spus că au respins o lege în totalitate. Nu e vorba de faptul că anumite articole sunt neconstituționale. Ci legea în ansamblu a fost pur și simplu anulată. Ea nu mai există și s-a creat acel vid legislativ de care vorbiți. De unde vine reacția asta? Din puterea prea mare pe care unii cred că o are SRI, dintr-o reacție de respingere a unui control în profunzime, dintr-o neînțelegere? Pentru că, totuși, vorbim de două viziuni total diferite.
George Maior: Deci motivațiile subiective ale unora sau altora, inclusiv la nivelul unor comentatori patetici lipsiți de viziune sau de inteligență în acest domeniu și care, din păcate, vorbesc contrar intereselor cetățenilor, chiar legate de drepturile omului. Dar nu mă prea interesează. Mă interesează aspectul rațional juridic legat de aceste legi. Noi considerăm că ele sunt concordante cu exigențele Convenției Europene ale Drepturilor Omului unde sunt, de asemenea, expert. Și doctoratul meu este luat în acest domeniu, într-o perioadă în care nu se discuta despre această convenție. Și vă garantez că toate aceste lucruri legate de drepturi și libertăți. Au fost luate serios în vedere de către juriștii SRI. În orice caz, vreau să avertizez foarte serios că există o răspundere morală undeva în stat în legătură cu securitatea națională a cetățenilor României. Nu a statului, nu mai vorbesc de stat. La momentul în care se va întâmpla o catastrofă, voi ști spre cine să arăt cu degetul. Nu mă încălzește deloc acest lucru, dar e datoria mea să spun că cineva se joacă cu lucruri foarte mari, pe care fie nu le înțelege, fie dintr-o rea credință le abordează în acest fel. Este un aspect trist de constatat. În rest, v-am spus: nu comentez deciziile CCR, ne vom adapta la ele. Vom face tot ce ne stă în putință.
Unde-i mișcare inteligentă a lui Klaus Iohannis? În acest pasaj al comunicatului de lemn: "Cu această ocazie, liderii partidelor politice au semnat o inițiativă legislativă parlamentară de modificare și completare a Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice". Trecând peste stupiditatea formulării "cu această ocazie…", de fapt ieri la Cotroceni s-a produs un eveniment important: toți liderii partidelor politice au devenit inițiatorii unui poiect de lege care vizează pachetul Big Brother. Cu alte cuvinte, vom avea o lege care va trece cu 100 la sută din voturi, sau mai corect spus cu 100 la sută sprijin parlamentar. Un consens unic în istoria României! Sau cel puțin eu nu-mi aduc aminte de așa ceva în mandatul lui Traian Băsescu.
Ce au semnat de fapt? Nu ne-am lămurit exact pentru că torul este secretizat. Președinția susține că "această inițiativă nu vizează legea securității cibernetice și nici Legea 82/2012 privind reținerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de rețele publice de comunicații electronice și de furnizorii de servicii de comunicație electronice destinate publicului, care a fost declarată neconstitutională". Dar premierul Victor Ponta a adâncit misterul la doar câteva ore acest comunicat spunând că liderii partidelor parlamentare invitați la Cotroceni au "căzut de acord" asupra unui "proiect de lege privind retenția datelor". UNPR, prin Gabriel Oprea are o altă viziune și ne anunță că s-a semnat "un acord politic privind sustinerea initiativei de modificare si completare a Legii privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private in sectorul comunicatiilor electronice", nicidecum o inițiativă legislativă.
Proiectul de lege, acordul politic, sau cum vreți să-i mai spuneți, are la bază propunerile SRI și SIE și a fost trimis tuturor liderilor politici în urmă cu două săptămâni, însă până în acest moment nu a fost făcut public de președinția României ceea ce a stârnit nedumerirea societății civile. Deocamdată doar o infimă parte.
Sunt convins că vor continua discuțiile, dar trecând peste aspectele de fond ale inițiativei prezidențiale, trebuie recunoscut un lucru: Klaus Iohannis a reușit prima sa lovitură politică!