Big Brother legal: Serviciile secrete au acces la informaţii de Internet şi telefonie

Senatul, în calitate de cameră decizională, a adoptat,vineri, cu unanimitate de voturi, proiectul de lege privind securitatea cibernetică a României, care le permite reprezentanţilor serviciilor secrete să aibă acces la datele deţinute de furnizorii de internet şi telefonie.

Practic, Parlamentul a adoptat o nouă lege Big Brother, puţin modificată, scrie Adevarul.ro.

„Pentru realizarea securităţii cibernetice, deţinătorii de infrastructuri cibernetice au următoarele responsabilităţi: să acorde sprijinul necesar, la solicitarea motivată a Serviciului Român de Informaţii, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Serviciului de Protecţie şi Pază, CERT-RO şi ANCOM, în îndeplinirea atribuţiilor ce le revin acestora şi să permită accesul reprezentanţilor desemnaţi în acest scop la datele deţinute, relevante în contextul solicitării“, se arată la articolul 17 din proiectul de lege iniţiat de Guvernul României.

Totodată, la impactul social pe care îl va genera proiectul iniţiat de Guvern, se precizează că: „proiectul de act normativ va contribui la conştientizarea publicului cu privire la natura multivalentă a spaţiului cibernetic şi la creşterea încrederii populaţiei în utilizarea Internetului“.