Situația devine din ce în ce mai gravă în Franța. Potrivit directorului general al Departamentului francez al Sănătăţii Jérome Salomon, 3.375 de pacienţi sunt de acum la Tearapie Intensivă, dintre care 548 doar într-o zi) cu o formă gravă a bolii.
Jérome Salomon a indicat că „în ultima săptămână” mortalitatea a crescut în regiunea Grand Est (29,9%), în île de Corse (+39,2%), în regiunea Hauts de France (nord) (+12,8 %), în regiunea pariziană (+13,7%) şi în Bourgogne Franche Comté (centre-est) (+18,9%).
„Este vorba despre o mortalitate în special înregistrată la persoanele cu vârste de peste 65 de ani”, a afirmat el.
Joi a fost înregistrat și un deces al unei fete de 16 ani.
Cu excepţia fetei în vârstă de 16 ani decedată în regiunea pariziană, se pare că 34% dintre persoanele aflate la Terapie Intensivă au vârste mai mici de 60 de ani şi 58% dintre ei au între 60 şi 80 de ani.
Epidemia se agravează
Totodată, Salomon, care prezintă în fiecare seară bilanţul naţional, a prevenit că „epidemia continuă să se agraveze” şi mobilizează „de manieră excepţională şi inedită” ansamblul tuturor unităţilor medicale, publice şi private din Franţa.
Astfel 576 dintre ele primesc de acum pacienţi care au coronavirus.