Pandemia de COVID-19 a făcut cel puţin 404.245 de morţi în lume de la apariţia sa în decembrie în China, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza datelor oficiale, luni, la orele 19.00 GMT, relatează Agerpres.
Peste 7.065.200 de cazuri de infecţie au fost diagnosticate oficial în 196 de ţări şi teritorii de la începutul pandemiei, dintre care cel puţin 3.078.100 sunt considerate vindecate în prezent.
Numărul cazurilor diagnosticate nu reflectă însă decât o parte din numărul real al contaminărilor. Unele ţări testează numai în cazurile grave, altele utilizează testele prioritar pentru urmărire şi numeroase ţări sărace dispun de capacităţi de depistare limitate.
De la bilanţul prezentat cu o zi înainte, în lume s-au înregistrat 3.577 de decese noi şi 111.425 de cazuri noi. Ţările care numărat cele mai multe decese sunt Statele Unite cu 734 de morţi noi, Chile (653) şi Brazilia (525).
SUA și Marea Britanie, cele mai afectate de pandemie
SUA, care au înregistrat la începutul lui februarie primul lor deces legat de coronavirus, sunt ţara cea mai afectată atât în număr de morţi, cât şi în număr de cazuri, cu 110.771 de decese pentru 1.951.111 cazuri. Cel puţin 506.367 de persoane au fost declarate vindecate.
După Statele Unite, ţările cele mai lovite sunt Regatul Unit cu 40.597 de morţi pentru 287.399 de cazuri, Brazilia cu 36.455 de morţi (691.758 de cazuri), Italia cu 33.964 de morţi (235.278 de cazuri) şi Franţa cu 29.209 morţi (191.185 de cazuri).
Dintre ţările cele mai grav afectate, Belgia are cel mai mare număr de morţi în raport cu populaţia, cu 83 de decese la 100.000 de locuitori, urmată de Regatul Unit (60), Spania (58), Italia (56) şi Suedia (46).
China (fără teritoriile Hong Kong şi Macao), unde s-a declanşat pandemia la sfârşitul lui decembrie, a raportat oficial 83.040 de cazuri (patru cazuri noi de duminică până luni), dintre care 4.634 de decese (zero noi) şi 78.341 de vindecări.
Europa totaliza luni, la orele 19.00 GMT, 183.985 de decese pentru 2.291.003 cazuri, SUA şi Canada 118.641 de decese (2.047.260 de cazuri), America Latină şi Caraibe 65.889 de decese (1.335.035 de cazuri), Asia 19.679 de decese (700.719 cazuri), Orientul Mijlociu 10.640 de decese (488.737 de cazuri), Africa 5.280 de decese (193.802 de cazuri) şi Oceania 131 de decese (8.645 de cazuri).