Bilanț COVID-19 în România. Câte cazuri au fost înregistrate în ultimele zile? Ministerul Sănătății (MS) a transmis cel mai recent bilanț cu privire la situația epidemiologică din România.
Bilanț COVID-19. Au fost înregistrate peste 2.300 de cazuri noi în ultima săptămână
În intervalul 23 – 29 ianuarie 2023, au fost înregistrate 2.358 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). 647 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Până în prezent, pe teritoriul României, au fost înregistrate 3.325.006 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. Incidența înregistrată la 14 zile este de 0.21. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 202 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 în prezent este de 817. De asemenea, la ATI, sunt internate 117 persoane. Dintre cei 117 pacienți internați la ATI, 101 sunt nevaccinați.
Până astăzi, 67.576 persoane au decedat din cauza COVID-19
Din totalul pacienților internați în prezent, 75 sunt minori, 74 fiind internați în secții și 1 in ATI. Până astăzi, 67.576 persoane diagnosticate cu infecție cu Sars-CoV-2 au decedat. În intervalul 23.01.2023 (10:00) – 29.01.2023 (10:00) au fost raportate de către INSP 34 decese (19 bărbați și 15 femei).
Decesele au fost înregistrate: 1 la categoria de vârstă 0-9 de ani, 4 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 7 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 8 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 14 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Dintre pacienții decedați, 33 prezentau comorbidități, iar 10 erau vaccinați.
În intervalul 23 – 29 ianuarie 2023 au fost efectuate 10.520 teste RT-PCR și 55.766 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.733.862 teste RT-PCR și 12.656.126 teste rapide antigenice, potrivit informațiilor transmise de către Ministerul Sănătății (MS).
Bilanț COVID-19, 9 – 15 ianuarie. Aproape 3.500 de cazuri noi au fost înregistrate într-o săptămână
Potrivit sursei citate anterior, în intervalul 9 – 15 ianuarie 2023, au fost înregistrate 3.488 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). 932 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Până în prezent, pe teritoriul României, au fost înregistrate 3.319.680 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. Incidența înregistrată la 14 zile este de 0.28. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 316 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 în prezent este de 1.038. De asemenea, la ATI, sunt internate 118 persoane. Dintre cei 118 pacienți internați la ATI, 108 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați în prezent, 102 sunt minori, 101 fiind internați în secții și 1 la ATI.
În intervalul 9 – 15.01.2023, au fost raportate de către INSP 44 decese – 20 bărbați și 24 femei. Decesele au fost înregistrate: 1 la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 6 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 8 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 27 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Toți pacienții decedați prezentau comorbidități. Dintre pacienții decedați, 17 erau vaccinați.