Bilanț COVID-19 pentru sâmbătă, 3 septembrie. Ultimele informații oficiale privind infectările cu coronavirus
Ministerul Sănătății a venit astăzi, 3 septembrie, cu ultimele informații oficiale privind cazurile noi de coronavirus la nivel național, concomitent cu situația din spitale și cea a deceselor. Care este situația actuală vedeți în rândurile de mai jos.
Bilanț COVID-19 pentru sâmbătă, 3 septembrie
Peste 1.800 cazuri noi de persoane bolnave cu coronavirus au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 573 mai puține față de vineri, a anunţat sâmbătă Ministerul Sănătăţii. Au fost raportate 15 decese. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.825 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 573 mai puține față de ziua anterioară. 341 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 135 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 2.203 cu 136 mai puține față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 176 persoane, cu 15 mai puține față de ziua anterioară. Din cei 176 pacienți internați la ATI, 150 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 277 sunt minori, 275 fiind internați în secții, cu 23 mai puțini față de ziua anterioară și 2 la ATI, cu 3 mai puțini față de ziua anterioară. Până astăzi, 66.766 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.
Decese în ultimele 24 de ore
În intervalul 02.09.2022 (10:00) – 03.09.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 15 decese (7 bărbați și 8 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referință. Dintre cele 15 decese, 4 au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 ani, 4 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 7 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
14 dintre pacienții decedați prezentau comorbidități iar 1 pacient nu prezenta comorbidități. Dintre cei 15 pacienți decedați, 4 erau vaccinați.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 2.803 teste RT-PCR (1.859 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 944 la cerere) și 9976 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.435.062 teste RT-PCR și 11.274.806 teste rapide antigenice.
Bilanț COVID-19 pentru sâmbătă, 3 septembrie. Ultimele informații oficiale privind infectările cu coronavirus