Bilanț COVID marți, 10 mai. Noi infectări raportate în România. Câte teste s-au realizat astăzi
Ministerul Sănătății a publicat cel mai recent bilanț al pandemiei de coronavirus în România. Avem sute de cazuri noi raportate în ultimele 24 de ore, dar și mai multe decese. În ceea ce privește situația din unitățile sanitare, numărul pacienților internați continuă să fie unul ridicat.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 812 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, cu 427 mai mult față de ziua anterioară, anunță, marți, Ministerul Sănătății. Au fost raportate 15 decese, din care unul anterior ultimei zile de monitorizare.
Din cele 812 cazuri noi, 111 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 79 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Bilanț COVID marți, 10 mai. Noi infectări raportate în România. Câte teste s-au realizat astăzi
În ceea ce privește situația din spitale, în unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 930 cu 84 mai puțin față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 153 persoane, cu 4 mai puțin față de ziua anterioară.
Dintre cei 153 pacienți internați la ATI, 139 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 67 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 2 mai mult decât în ziua anterioară și 0 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.
Referitor la numărul deceselor, până marți, 10 mai, 65.581 de persoane diagnosticate cu infecție cu SarsCov-2 au decedat.
În ultimele 24 de ore, au fost raportate de către INSP 15 decese (8 bărbați și 7 femei), dintre care un deces raportat anterior intervalului de referință.
Bilanț COVID marți, 10 mai. Noi infectări raportate în România. Câte teste s-au realizat astăzi
Dintre cele 15 decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, unul la categoria de vârstă 50-59 de ani, trei la categoria de vârstă 60-69 de ani, trei la categoria de vârstă 70-79 de ani și șapte la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care prezentau comorbidități.
Din totalul de 15 pacienți decedați, 12 au fost nevaccinați și trei vaccinați. Unul dintre pacienții vaccinați care au decedat avea vârsta între 40-49 de ani, unul avea vârsta între 70-79 de ani și unul avea vârsta peste 80 de ani.
Conform datelor publicate de Ministerul Sănătății, în ultimele 24 de ore au fost efectuate 6.763 teste RT-PCR (3.652 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 3.111 la cerere) și 16.787 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.031.493 teste RT-PCR și 9.840.521 teste rapide antigenice.