Bilanț COVID sâmbătă, 14 mai. A fost publicat cel mai recent bilanț al pandemiei de coronavirus în România. S-au înregistrat sute de infectări, dar și decese raportate la nivel național.
Ministerul Sănătății a venit cu noi date.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 520 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 68 mai puțin față de ziua anterioară. 78 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 50 persoane au fost reconfirmate pozitiv. În ceea ce privește cazurile din străinătate, acestea sunt cazuri ale unor cetățeni care au venit în România fiind infectați în alte țări. Aceste cazuri au fost cuprinse în totalul cazurilor noi nealocate pe județe.
Câți români se află internați la ATI
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 803, cu 72 mai puțin față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 138 persoane, cu 12 mai puțin față de ziua anterioară. Dintre cei 138 pacienți internați la ATI, 128 sunt nevaccinați.
Din totalul pacienților internați, 56 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 13 mai puțin decât în ziua anterioară și 0 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.
Până astăzi, 65.606 e persoane diagnosticate cu infecție cu SarsCov-2 au decedat. În intervalul 13.05.2022 (10:00) – 14.05.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 7 decese (3 bărbați și 4 femei), dintre care 1 deces raportat anterior intervalului de referință.
Dintre cele 7 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 3 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 1 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Din totalul de 7 pacienți decedați, 5 au fost nevaccinați și 2 vaccinați. 1 dintre pacienții vaccinați care a decedat avea vârsta cuprinsă între 30-39 de ani și 1 avea vârsta cuprinsă între 60-69 de ani.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.508 teste RT-PCR (2.277 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.231 la cerere) și 10.436 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.051.629 teste RT-PCR și 9.892.354 teste rapide antigenice.
Bilanțul COVID de vineri, 13 mai. Situație dificilă în spitale
Trebuie spus că, cu o zi în urmă, bilanțul a indicat aproape 600 de noi infectări raportate în ultimele 24 de ore, dar și mai multe decese. De asemenea, în România se înregistra în continuare o situație dificilă și în unitățile sanitare la nivel național. Referitor la numărul testelor efectuate, peste 4.000 de persoane s-au testat în România.
Astfel, potrivit sursei citate, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 588 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 14 mai puțin față de ziua anterioară. 67 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 72 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 875 cu 13 mai puțin față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 150 persoane, cu 1 mai puțin față de ziua anterioară. Dintre cei 150 pacienți internați la ATI, 138 sunt nevaccinați.