Bilanț COVID sâmbătă, 30 iulie. Câte infectări noi avem astăzi. Cifre oficiale de ultimă oră. A fost publicat noul bilanț al pandemiei de coronavirus în România. Avem un nou val de infectări raportate în ultimele 24 de ore.
Bilanț COVID sâmbătă, 30 iulie. Câte infectări noi avem astăzi. Cifre oficiale de ultimă oră
Ministerul Sănătății a publicat noul bilanț al pandemiei de coronavirus. Avem mii de infectări raportate în ultimele 24 de ore, dar și câteva decese. Care este situația din unitățile sanitare la nivel național și câte teste au fost realizate?
Potrivit datelor publicate de Ministerul Sănătății, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.532 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 1.299 mai puţine faţă de ziua anterioară. 1.469 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Peste 300 de cazuri s-au înregistrat în judeţele Braşov, Iaşi, Prahova (413), Sibiu şi Timiş, iar în Capitală au fost 1.663 de noi cazuti de infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 303 persoane au fost reconfirmate pozitiv, arată sursa citată.
Bilanț COVID sâmbătă, 30 iulie. Câte infectări noi avem astăzi. Cifre oficiale de ultimă oră
În ceea ce privește situația din spitale, în unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 3.760 cu 3 mai multe faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 254 persoane, cu 12 mai puţine faţă de ziua anterioară.
Din cei 254 pacienţi internaţi la ATI, 221 sunt nevaccinaţi. Din totalul pacienţilor internaţi, 565 sunt minori, 561 fiind internaţi în secţii, cu 25 mai puţin faţă de ziua anterioară şi 4 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.
Referitor la situația deceselor la nivel național, până astăzi, 65.983 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat. În intervalul 29.07.2022 (10:00) – 30.07.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 20 decese ( 13 bărbaţi şi 7 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referinţă.
Bilanț COVID sâmbătă, 30 iulie. Câte infectări noi avem astăzi. Cifre oficiale de ultimă oră
Dintre cele 20 decese, 4 au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 de ani, 7 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 9 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Toţi pacienţii care au decedat prezentau comorbidităţi şi 14 erau nevaccinaţi”, au precizat autorităţile.
În ceea ce privește testarea, în ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.863 teste RT-PCR ( 2.971 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.892 la cerere) şi 17.849 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.310.353 teste RT-PCR şi 10.730.730 teste rapide antigenice.