Autoritățile de la Kiev au anunțat ultimul bilanț al victimelor în urma bombardamentelor Rusiei din această dimineață. Atacul de luni a dus la decesul a cel puțin 11 persoane și rănirea altor 64. Moscova anunțase anterior că vizează doar ținte militare, de comunicații și energetice ucrainene.
Sirenele anunţând raiduri aeriene se auzeau din nou la Kiev luni după-amiază, după bombardamentul rusesc din cursul dimineţii, soldat cu cel puţin 11 morţi şi 64 de răniţi şi care a lăsat fără curent electric patru regiuni ale Ucrainei.
Amenințarea unor viitoare atacuri persistă
Primarul Kievului, Vitali Kliciko, declarase mai devreme, după oprirea sirenelor în urma încetării raidului rusesc, că ameninţarea unor atacuri asupra capitalei persistă, transmite Reuters.
În raidul efectuat de armata rusă ca represalii după explozia survenită sâmbătă pe podul Kerci au fost lovite de asemenea ţinte din alte oraşe ucrainene, printre care Liov, Jitomir şi Harkov.
Potrivit Ministerului ucrainean al Apărării, în raidul de luni dimineaţă Rusia a lansat 83 de rachete şi 17 drone iraniene Shahed, iar 43 dintre aceste rachete au fost doborâte de antiaeriana ucraineană.
Care este ultimul bilanț al victimelor
Conform ultimului bilanţ al victimelor anunţat de autorităţile de la Kiev, cel puţin 11 persoane au fost ucise şi 64 rănite în urma acestui atac.
Într-un mesaj televizat, preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat luni dimineaţă că a ordonat lovituri împotriva unor ţinte militare, de comunicaţii şi energetice ucrainene, el promiţând riposte ”severe” în cazul unor noi atacuri ucrainene contra teritoriului rus, după explozia survenită sâmbătă pe podul care leagă Rusia de Crimeea.
În urma raidului rusesc asupra infrastructurilor ucrainene patru regiuni ucrainene nu mai au electricitate, respectiv Liov, Poltava, Sumî şi Ternopil, iar în alte părţi ale Ucrainei furnizarea curentului electric este perturbată parţial.
Reuniune de urgență a G7
În acest context, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat luni că a convenit cu cancelarul german Olaf Scholz asupra organizării unei reuniuni de urgenţă a G7 (principalele ţări industrializate ale lumii) după atacurile ruse lansate luni dimineaţă asupra Ucrainei, mai transmite sursa citată.
”Convenit cu cancelarul @OlafScholz al Germaniei, care deţine preşedinţia G7, asupra unei întâlniri urgente a grupului”, a scris Zelenski pe Twitter.
”Discursul meu este programat, voi vorbi despre atacurile teroriste ale FR (Federaţia Rusă). Am discutat de asemenea despre creşterea presiunii asupra FR şi ajutorul pentru restabilirea infrastructurii avariate”, a adăugat şeful statului ucrainean.
Acesta a postat pe Twitter că a discutat şi cu preşedintele francez Emmanuel Macron în legătură cu consolidarea apărării aeriene a Ucrainei şi cu necesitatea unei reacţii europene şi internaţionale dure la adresa Moscovei.