Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a anunțat, duminică seara, că până la ora 20:00 au fost evacuate peste 3.500 de persoane din județul Galați, 60 din județul Vaslui și 2 din județul Brașov. Furtunile au afectat Bucureștiul, precum și alte 35 de localități din 16 județe.
Cod roşu de precipitaţii în Galați. Mii de oameni au fost evacuați
Conform sursei citate, în județul Galați au fost evacuate preventiv sau autoevacuate 3.550 de persoane din 19 localități, în județul Vaslui 60 de persoane din 3 localități, iar în județul Brașov (localitatea Budila) 2 persoane s-au refugiat la rude sau aparținători.
”În contextul avertizărilor de fenomene meteorologice ce vizează instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului, în data de 29.09.2024, în intervalul orar 07.00 – 20.00, s-au înregistrat efecte în 35 localităţi din 16 judeţe (AR, AG, BR, BV, CV, DB, HD, IS, IF, NT, OT, PH, SJ, SB, TM şi VL) şi municipiul Bucureşti, unde s-a intervenit pentru evacuarea apei din 3 case, 7 curţi, 3 beciuri, 1 subsol de bloc, 1 instituţie publică şi 1 depozit operator economic, cât şi pentru degajarea a 25 copaci şi 2 stâlpi de electricitate prăbuşiţi pe carosabil, fiind avariate 3 autovehicule”, a transmis, duminică seară, IGSU.
”Din cauza condiţiilor hidrometeorologice nefavorabile, circulaţia rutieră s-a desfăşurat cu dificultate pe 1 drum judeţean (DJ 687/HD), iar la momentul raportării, traficul feroviar este temporar oprit pe secţia de cale ferată nr. 202 (între loc. Simeria/HD şi loc. Petroşani/HD) din cauza unui copac căzut pe linia de contact”, a mai transmis sursa citată.
Pentru gestionarea acestor situaţii, au fost luate următoarele măsuri:
✓ evacuarea preventivă a persoanelor din zonele de risc de la nivelul a 25 de localităţi din judeţul Galaţi (Băneasa, Bălăbăneşti, Bereşti, Bereşti-Meria, Barcea, Corod, Corni, Costache Negri, Cudalbi, Cuza Vodă, Drăguşeni, Fârţăneşti, Folteşti, Frumuşiţa, Griviţa, Jorăşti, Măstăcani, Pechea, Piscu, Slobozia Conachi, Smulţi, Suhurlui, Târgu Bujor, Tudor Vladimirescu şi Valea Mărului);
✓ intensificarea măsurilor de informare a populaţiei în zonele cu risc de inundaţii cu privire la fenomenele hidrometeorologice prognozate;
✓ suspendarea cursurilor la nivelul instituţiilor de învăţământ începând cu data de 30.09.2024 în 25 localităţi (Băneasa, Bălăbăneşti, Bereşti, Bereşti-Meria, Barcea, Corod, Corni, Costache Negri, Cudalbi, Cuza Vodă, Drăguşeni, Fârţăneşti, Folteşti, Frumuşiţa, Griviţa, Jorăşti, Măstăcani, Pechea, Piscu, Slobozia Conachi, Smulţi, Suhurlui, Târgu Bujor, Tudor Vladimirescu şi Valea Mărului) din judeţul Galaţi;
✓ executarea unor lucrări de consolidare a digurilor cu saci de nisip la nivelul judeţelor Galaţi şi Vaslui, în zonele cu potenţial pericol, din cauza depunerilor şi colmatării cursurilor de apă ca urmare a precipitaţiilor şi viiturilor manifestate în perioada anterioară;
✓ transmiterea prognozelor, avertizărilor, înştiinţărilor şi informărilor, privind producerea fenomenelor meteorologice/hidrometeorologice periculoase către autorităţile competente, în vederea dispunerii măsurilor specifice care se impun;
✓ menţinerea în stare de operativitate a tuturor categoriilor de mijloace şi echipamente pentru asigurarea acţiunilor de răspuns, astfel încât, la ordin, manevra de forţe şi mijloace să se realizeze în cel mai scurt timp;
✓ realizarea unei evidenţe a persoanelor vulnerabile şi cu dizabilităţi care ar putea avea nevoie de sprijin şi adoptarea măsurilor preventive;
✓ instituirea permanenţei la nivelul autorităţilor locale din zonele aflate sub avertizare de fenomene hidrometeorologice periculoase;
✓ monitorizarea în teren a cursurilor de apă vizate de avertizările/atenţionările hidrologice periculoase emise;
✓ activarea grupei operative şi a centrelor judeţene de coordonare şi conducere a intervenţiei, în 29 judeţe (AB, AG, BC, BR, BT, BV, BZ, CL, CT, CV, DB, GJ, GL, GR, HD, HR, IF, IL, IS, NT, OT, PH, SB, SV, TL, TR, VL, VN, VS) şi municipiul Bucureşti aflate sub avertizare cod portocaliu;
✓ dublarea efectivelor la nivelul Inspectoratelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă aflate sub avertizare cod portocaliu şi roşu;
✓ emiterea a 6 mesaje de informare a populaţiei prin sistemul RO-ALERT în contextul avertizărilor hidrometeorologice la nivelul a 2 judeţe (Galaţi şi Ilfov) şi municipiul Bucureşti.
Cod roșu de precipitații la Galați
Conform IGSU, în prezent, peste 1.000 de pompieri din întreaga țară sprijină echipele de salvatori de la ISU Galați. Începând de la miezul nopții, județul Galați va intra sub cod roșu de precipitații. De la ora 20.00, este în vigoare un cod portocaliu în Moldova, Dobrogea, centrul și estul Munteniei, estul și sudul Transilvaniei, precum și în zonele montane ale județelor Vâlcea, Argeș și Dâmbovița.
”Vor fi perioade cu ploi torenţiale şi abundente. În intervale scurte de timp şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 50…70 l/mp şi local peste 80…100 l/mp”, a transmis ANM.