Bilanț ONU actualizat: Peste cinci milioane de ucraineni și-au părăsit țara până acum

Sursa: Dreamstime

Războiul din Ucraina a debutat pe 24 februarie, iar de atunci și până în prezent, mai bine de cinci milioane de ucraineni și-au părăsit țara, arată cele mai recente date publicate de ONU. Polonia este țara care a primit cei mai mulți refugiați.

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a publicat cel mai recent bilanț al refugiaților din Ucraina. Potrivit sursei citate, peste cinci milioane de ucraineni au fugit din țara lor de la declanașarea invaziei ruse, adică de pe 24 februarie și până în prezent.

În acest sens, ONU trage un semnal de alarmă și precizează că aceasta este cea mai gravă criză de refugiaţi în Europa de la cel de-Al Doilea Război Mondial, informează AFP. În ceea ce privește numărul total al acestora, Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHC) menționează că 5.034.439 de ucraineni şi-au părăsit ţara de la începutul invaziei ruse.

O reacție în acest sens a venit și de la adjuncta Înaltului Comisar ONU pentru refugiaţi. Aceasta susține că numărul refugiaților ar putea fi mult mai mare dacă războiul va continua.

Cinci milioane de oameni și-au părăsit casele

„După opt săptămâni de conflict, am ajuns la cinci milioane (de ucraineni care au fugit din ţara lor) şi încă nu s-a încheiat, cinci milioane de poveşti unice de pierderi şi de traumatisme”, a declarat Kelly Clements, adjuncta Înaltului Comisar ONU pentru refugiaţi.

La rândul ei, Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), organism din cadrul ONU a mai anunțat că peste 218.000 de non-ucraineni, în special studenţi şi muncitori migranţi, au părăsit la rândul lor Ucraina către ţările vecine, ceea ce înseamnă că peste 5,25 de milioane de persoane în total au fugit din Ucraina de la începutul războiului.

Referitor la situația refugiaților, datele publicate de ONU arată că în jur de 90% din cei care au plecat din Ucraina din 24 februarie, când Rusia a declanşat războiul, sunt femei sau copii. Trebuie menționat faptul că autorităţile ucrainene nu permit plecarea din ţară a bărbaţilor cu vârste între 18 şi 60 de ani, care pot fi înrolaţi.

Avertismentul UNHCR

OIM la rândul său precizează că aproape două treimi dintre copiii ucraineni şi-au părăsit locuinţele, inclusiv cei care se află încă pe teritoriul Ucrainei și totodată, aproape 7,1 milioane de persoane şi-au părăsit locuinţele, dar se află în continuare în Ucraina, potrivit OIM.

Un semnal de alarmă vine de la UNHCR și vizează situația femeilor și a copiilor. Mai exact, sursa citată este îngrijorată în legătură cu posibilitatea ca femeile şi copiii care au fugit din calea războiului să fie în pericolul de a fi victime exploatării sexuale, violurilor şi traficului de persoane.

Menționăm faptul că înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, populația țării era de peste 37 de milioane de persoane pe teritoriul controlat de guvernul de la Kiev, fără a lua în calcul Crimeea, anexată de Rusia în 2014, şi regiunile din est unde secesioniştii pro-ruşi au proclamat independenţa a două aşa-zise republici, Doneţk şi Lugansk.

Câți refugiați au ajuns în Polonia

La momentul actual, 2.828.463 de refugiați ucraineni se află în Polonia, care găzduieşte cel mai mare număr dintre ei, chiar dacă unii dintre aceşti refugiaţi se deplasează apoi în alte ţări europene. De cealaltă parte, aproape  740.000 de persoane au traversat frontiera poloneză pentru a intra în Ucraina, potrivit poliţiei de frontieră poloneze.

În România în schimb, în total 757.047 de ucraineni şi-au părăsit ţara pentru a intra în țara noastră, iar o bună parte dintre ei au sosit prin Republica Moldova. Majoritatea şi-au continuat drumul către alte ţări. Și în Rusia, la data de 19 aprilie erau 549.805 de regulați ucraineni.

În același timp, în total 471.080 de ucraineni au intrat în Ungaria, în timp ce 342.812 de refugiaţi ucraineni au ajuns în Slovacia de la începutul războiului, potrivit cifrelor UNHCR din 19 aprilie. Tot până marţi, 23.759 de ucraineni s-au refugiat în Belarus.